VIDEO Evadare tragi-comică, în Brazilia: Un deţinut a rămas blocat în zidul închisorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru deţinuţi din localitatea braziliană Ceres au încercat să evadeze printr-o gaură pe care au făcut-o în peretele celulei lor cu ajutorul unei ţevi furate din baia închisorii. Din păcate pentru ei, gaura făcută a fost prea mică, iar cel de-al doilea deţinut a rămas blocat.

Fiindcă nu se mai putea mişca deloc, poliţiştii l-au prins în fapt. Bărbatul prins în gaura mult prea mică urla din toţi plămânii după ajutor. Potrivit presei locale, după ce şi-a făcut mai multe răni încercând să iasă din gaură, bărbatul şi-a dat seama că nu are sorţi de izbândă, aşa că a început să strige după ajutor, notează gizmodo.com.

La scurt timp, gardienii închisorii l-au găsit pe bărbat, întreaga scenă lăsându-i mască. În aşteptarea pompierilor, care l-au „descarcerat” până la urmă pe deţinut, gardienii au făcut filmuleţe şi poze care ulterior au ajuns pe Internet. Se pare că bărbatul este un „evadator recidivist”.

Totuşi, unul dintre cei patru deţinuţi care intenţionau să evadeze şi-a atins scopul. Acesta a sărit peste un gard de cinci metri şi peste un alt gard electrificat, iar acum poliţiştii încearcă să-i dea de urmă.

Închisoarea Ceres, cea din care încearcau să scape cei patru, a fost inaugurată recent.

În cele din urmă, gaura din peretele închisorii a fost reparată.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite