Descoperire macabră în Rusia: 54 de mâini au fost găsite într-o geantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO The Siberian Times
FOTO The Siberian Times

O descoperire macabră a avut loc pe o insuliţă din apropierea unui oraş din Orientul Îndepărtat al Rusiei, la graniţa cu China.

Potrivit autorităţilor din Habarovsk,  54 de mâini secţionate şi grupate în perechi au fost găsite într-o geantă abandonată pe o insuliţă de pe fluviul Amur. Este vorba de un loc frecventat de pasionaţi de pescuit, notează The Siberian Times.

Responsabilii de ancheta deschisă în acest caz încă nu au nicio idee despre felul în care au ajuns aceste membre acolo.

Conform presei locale, poliţia a găsit lângă geantă bandaje şi încălţăminte medicală de unică folosinţă.

Presa locală scrie că ar putea fi vorba de rămăşiţe de cadavre utilizate ca material didactic pentru studenţi la Medicină.

Anchetatorii nu au confirmat nicio ipoteză.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite