Wayne Rooney a egalat o performanţă a celebrului Bobby Charlton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wayne Rooney
Wayne Rooney

San Marino – Anglia 0-6 a fost meciul care a consfiinţit calificarea naţionalei Albionului la turneul final din Franţa, care se va desfăşura la anul între 10 iunie şi 10 iulie.

Englezii au avut un parcurs fără cusur în aceste preliminarii, cu şapte victorii din şapte posibile, chiar dacă la startul campaniei au pierdut doi mari jucători, pe Steven Gerrard şi pe Frank Lampard, retraşi de la naţională. În absenţa lor, rolul de lider îi revine acum lui Wayne Rooney, iar micuţul atacant de la Manchester United şi l-a însuşit foarte bine.
El a ajuns la 106 selecţii la naţională şi a înscris 49 de goluri, egalându-l pe Sir Bobby Charlton în fruntea ierarhiei golgheterilor Angliei, cu un gol mai mult decât o altă legendă a fotbalului englez, Gary Lineker. Ţinând cont însă că Rooney nu are decât 29 de ani, cu siguranţă el nu se va opri aici şi mai mult ca sigur va deveni şi lider în clasamentul selecţiilor, unde deocamdată conduce Peter Shilton, cu 125 de meciuri la naţională. Deşi este unul dintre cei mai performanţi fotbalişti ai momentului, Rooney nu e încântat peste măsură de cifrele lui şi a afirmat că ar ceda jumătate din goluri, pentru o medalie de câştigător. Absenţa rezultatelor la turneele finale este o rană deschisă pentru englezi, care au câştigat un singur trofeu în toată istoria lor, Cupa Mondială din 1966, disputată chiar pe terenul lor. 
Tot în grupa Angliei a avut loc cea mai spectaculoasă răsturnare de scor. Naţionala Elveţiei a fost condusă cu 2-0 de Slovenia, până în minutul 80. Ce a urmat apoi e de domeniul fantasticului, elveţienii revenind uluitor cu trei goluri marcate până la final, ultimul în chiar al patrulea minut de prelungiri.  Rezultatul scoate Slovenia din lupta pentru calificarea directă, echipa lui Katanec fiind nevoită să lupte acum pentru baraj cu Estonia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite