VIDEO Suporterii lui Chelsea, subiect de controverse, după ce nu au lăsat un om de culoare să intre în metroul din Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O staţie de metrou oarecare din Paris FOTO wikipedia.org
O staţie de metrou oarecare din Paris FOTO wikipedia.org

Partida dintre Paris Saint-Germain şi Chelsea Londra (1-1), disputată marţi şi contând pentru turul din optimile de finală Champions League au adus în centrul atenţiei un episod care a stârnit rumoare.

Câţiva suporteri londonezi care se deplasau cu metroul spre Parc des Princes, pentru a asista la meciul PSG - Chelsea, s-au remarcat într-o staţie de metrou, când un bărbat de culoare nu a fost lăsat să intre în vagon, fiind lovit cu picioarele şi întâmpinat cu scandarea „Suntem rasişti şi aşa ne place“, notează „The Telegraph“.

Potrivit „The Guardian“, întâmplarea a fost înregistrată de un britanic care se îndrepta spre casă de la locul de muncă, acesta relatând pentru sursa citată: „Uşile s-au deschis şi am putut să văd şi să aud scandările. Părea o situaţie agresivă aşa că am scos telefonul şi am filmat. Navetistul a fost complet şocat când a fost împins. Apoi, el a încercat să urce din nou, dar a fost împins pentru a doua oară. Eram complet îngrozit şi de aceea am încercat să prind o parte cu telefonul meu, iar pe unul dintre fanii echipei l-am auzit spunând ceva despre înjunghierea cuiva. Cred că se referea la un suporter al PSG, care se afla pe peron“.

În acest sens, oficialii echipei Chelsea au emis un comunicat de presă: „Vom sprijini orice acţiune penală împotriva celor implicaţi, iar dacă aceştia deţin abonamente la meciurile echipei Chelsea sau sunt membri ai clubului, atunci vom lua cele mai drastice măsuri împotriva lor, inclusiv interzicerea“.
Şi UEFA a avut o reacţie oficială: „Nu putem lua măsuri, pentru că incidentul s-a petrecut în afara stadionului. Totuşi, condamnăm toate formele de discriminare şi suntem îngroziţi de acest incident“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite