VIDEO „Minunea blondă“ face 45 de ani. Imagini memorabile cu unul dintre cei mai buni atacanţi din istoria României
0Florin Radu Răducioiu împlineşte astăzi 45 de ani, fiind printre cei mai tineri componenţi ai „Generaţiei de Aur“, generaţie care a adus cele mai bune rezultate pentru naţionala României.
Răducioiu s-a născut pe 17 martie 1970, la Bucureşti, şi a înecput fotbalul la Dinamo, pe când avea opt ani. Iniţial el s-a dus la Steaua, dar nu a fost oprit la preselecţie deoarece era considerat prea slab. Aşa a ajuns în Ştefan cel mare, unde Mircea Lucescu l-a aruncat în focul primei divizii la numai 16 ani. Răducioiu este socotit unul dintre cei mai buni atacanţi din istoria naţionalei României, graţie evoluţiilor de la Mondialul din 1994, când a înscris patru goluri.
Totodată, el este singurul fotbalist român care a jucat în toate cele cinci mari campionate ale Europei: Italia, Franţa, Anglia, Spania şi Germania. Acum, Florin Răducioiu este antrenor liber de contract. A pregătit naţionala Under 17 a Româniie, pe care a calificat-o la Turneul de Elită, dar la finalul contractului, în decembrie anul trecut, a plecat de la FRF, încercând o experienţă în Australia, la una dintre academiile lui AC Milan. Nu s-a adaptat la Antipozi, iar acum îşi caută echipă.
Echipele la care a evoluat Răducioiu
1986–1990 Dinamo Bucureşti 76 meciuri (29 goluri)
1990–1991 Bari 30 (5)
1991–1992 Verona 30 (2)
1992–1993 Brescia 29 (13)
1993–1994 Milan 7 (2)
1994–1996 Espanyol 46 (14)
1996–1997 West Ham United 11 (2)
1997 Espanyol 10 (5)
1997–1998 VfB Stuttgart 19 (4)
1998–2000 Brescia 37 (5)
2000–2001 Dinamo Bucureşti 8 (1)
2001–2002 AS Monaco 12 (2)
2003–2004 Créteil-Lusitanos 9 (1)
La echipa naţională: 40 selecţii/21 goluri