VIDEO Meci dramatic pentru Olăroiu în Asia: a fost la 19 minute de sferturi, dar n-a scăpat de ce i-a fost frică. Ce a spus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când a fost numit selecţioner al Arabiei Saudite, Oli a solicitat un singur lucru, însă a fost refuzat. Rezultatul s-a văzut, astăzi, într-un moment decisiv.

După un eşec ghinionist, 0-1 cu China, şi o victorie categorică, 4-1 cu Coreea de Nord, Arabia Saudită avea nevoie de un punct în ultima partidă din faza grupelor, cea cu Uzbekistan, pentru a obţine calificarea în sferturi.

Din păcate, un joc care a început prost pentru echipa pregătită de Cosmin Olăroiu s-a terminat la fel de prost. Uzbecii au deschis scorul, încă din minutul 2, prin Rashidov, iar aproape imediat au trecut pe lângă 2-0. Cu un Olăroiu care a urmărit meciul în picioare, aproape în permanenţă, saudiţii au revenit în joc şi au dominat partida la toate capitolele. 

Răsplata a venit după pauză, atunci când Al-Sahlawi a egalat din penalty (60). Din păcate pentru Oli, elevii săi au plătit preţul pentru oboseala fizică pe care românul a acuzat-o, încă de când a fost numit selecţioner pentru durata Cupei Asiei.

Olăroiu ar fi vrut ca jucătorii convocaţi de el să nu joace în ultima etapă din Cupa Prinţului, în 2014, pentru a putea lucra la îmbunătăţirea formei lor fizice. Cererea sa a fost refuzată, iar efectele acestei oboseli s-au văzut în partida cu Uzbekistan.

La 1-1, uzbecii, mai proaspeţi, au reuşit să puncteze de două ori, în minutele 71 şi 79 prin Shodiev, respective Rashidov. 

S-a terminat 3-1 pentru Uzbekistan, care s-a calificat pentru a patra oară la rând în sferturile Cupei Asiei, acolo unde, de această dată, va întâlni câştigătoarea grupei A, Coreea de Sud. 

De partea cealaltă, saudiţii au părăsit competiţia în faza grupelor, la fel cum s-a întâmplat şi la ediţia precedentă, în 2011. Atunci, Arabia Saudită a pierdut toate cele trei jocuri din faza grupelor.

Odată cu eliminarea saudiţilor din Cupa Asiei, mandatul lui Cosmin Olăroiu ca selecţioner s-a încheiat, el urmând să revină la Al-Ahli Dubai, echipă de unde fusese împrumutat la saudiţi.

VEZI REZUMATUL MECIULUI UZBEKISTAN – ARABIA SAUDITĂ

Olăroiu: „Am greşit, am plătit“

După eşecul cu Uzbekistan, Oli a vorbit pe un ton calm despre meci, dar şi despre prima sa experienţă ca selecţioner.

„Sunt dezamăgit, mai ales că am încasat uşor golurile. Dar asta e fotbalul. Poate n-am meritat mai mult. Ei ar trebui să lucreze mai mult pe viitor pentru a creşte la toate capitolele. E frustrant cum am fost eliminaţi. Am avut multe şanse de gol şi cu China, dar şi astăzi. Din păcate, contra uzbecilor, am comis două mari greşeli la 1-1. A contat enorm şi faptul că am luat gol în minutul 2. Una e să începi meciul de la 0-0, alta e să fii condus cu 1-0, încă din start. Golul încasat rapid a pus o mare presiune pe noi şi ne-a fost greu să revenim în joc. Dar asta e. Când greşeşti, trebuie să plăteşti“, a afirmat Oli.

„A fost un turneu dificil, am încercat să fac tot ce am putut într-o perioadă scurtă, am încercat să repar problemele pe care le-am identificat. Dar se pare că n-a fost de ajuns ce am făcut. Am încercat să-i ajut pe saudiţi în scurtul meu mandat. A fost o experienţă bună pentru mine, dar, din păcate, n-am reuşit ceea ce ne propuseserăm, iar asta e trist pentru mine, pentru echipă şi pentru fani“, a încheiat Olăroiu.

VEZI INTERVIUL DAT DE OLĂROIU DUPĂ MECIUL CU UZBEKISTAN

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite