VIDEO CM 2002: Slovenia l-a făcut pe Hagi să-şi dea demisia de la naţională. De ce a plecat Regele şi ce a avut de reproşat
0
La 72 de ani de la prima Cupă Mondială, globalizarea fotbalului trecea o nouă graniţă. Primul turneu final urma să aibă loc în Asia.
Iniţial, Japonia şi Coreea de Sud au depus dosare separate, dar apoi au decis să facă un proiect comun, care a primit acceptul FIFA în 1996. Singura contracandidată a celor două a fost Mexic, însă mai mult aşa de formă, ţinând cont aztecii organizaseră şi în 1970 şi 1986, şi aveau şanse minime să mai obţină un mandate. Dovada formalităţii a fost la votul final, când în Comitetul Executiv, pentru mexicani n-a ridicat nimeni mâna.Din cauza diferenţei de fus orar, cele mai multe meciuri au fost transmise în România dimineaţa, unele chiar de la ora 8.00, ceea ce a făcut ca audienţa la TVR să fie redusă. Lumea în general era la service, iar absenţa României, după trei turnee finale consecutive, a contribuit şi ea la asta.
Organizată în zece oraşe din Coreea de Sud şi zece din Japonia, Cupa Mondială 2002 a fost un succes organizatoric, datorită infrastructurii dezvoltate şi a sistemului informaţional de cel mai înalt nivel, specific acelei zone a lumii. Meciul inaugural s-a jucat la Seul, în Coreea, iar finala, la Yokohama, în Japonia, astfel că ambele ţări au fost mulţumite.
China s-a calificat în premieră la CM
Dacă la capitolul dezamăgirilor în calificări s-au detaşat România şi Olanda, rămase acasă, la cel al prezenţelor inedite a fost trecută China, ajunsă în premieră la un turneu final. Chinezii, antrenaţi atunci de Bora Milutinovici, au fost “ciuca bătăilor”, pierzând toate meciurile: 0-2 cu Costa Rica; 0-3 cu Turcia; 0-4 cu Brazilia.
CM 2002 a debutat însă cu o surpriză uriaşă. Franţa, campioana mondială şi europeană en-titre, a pierdut în meciul inaugural, contra Senegalului, debutantă, 0-1 prin golul lui Pape Diop. Pe cât de prost au început, pe atât de prost au şi continuat francezii: 0-0 cu Uruguay şi 0-2 cu Danemarca. “Ne-a lipsit Zidane”, au acuzat jucătorii. Zizou se accidentase înaintea turneului final şi n-a putut reveni decât în ultimul meci, când a jucat slab şi cu frică să nu se lovească. La Franţa n-a fost Zidane, dar au fost mulţi campioni mondialei, de la Barthez şi Desailly, la Thuram, Lizarazu, Djorkaeff, Petit, Vieira, Trezeguet şi Henry. A lipsit doar Deschamps, care se retrăsese în 2000, după ce a câştigat şi titlul european.
Nu doar Franţa a capotat în grupe, ci şi Portugalia, bătută de Coreea de Sud şi de SUA. Argentina, Croaţia şi Rusia au plecat şi ele devreme acasă, dar nu chiar atât de ruşinos precum Franţa sau Portugalia.
Coreeni şi-au “măcelărit” adversarii
Competiţia a fost umbrită un scandalul imens iscat în jurul naţionalei Coreei de Sud, împinsă eroic de arbitri către fazele superioare ale competiţiei. Mai întâi, în ultimul meci din grupă, cel cu Portugalia, lusitanii au primit un roşu în minutul 27 şi apoi încă unul în minutul 66, jucând până la final în nouă oameni. Coreenii au înscris în minutul 70 şi au eliminat echipa lui Figo, Baia, Rui Costa, Sergio Conceicao, Joao Pinto şi a celorlalte vedete, care au fost la un pas să-l linşeze pe arbitrul argentinian Angel Sanchez.
Circul a continuat în optimi, când Coreea de Sud a întâlnit Italia. Pe teren a fost măcel, italienii suportând nişte faulturi ca la meciurile de judeţ, fără ca vreun agresor să fie eliminat. A fost trimis însă la cabine Francesco Totti, pedepsit pentru o falsă simulare, la o fază de penalty clar ca lumina zilei. Italienilor le-a fost refuzat şi un “gol de aur”, al lui Tomassi, ofsaid eronat, ceea ce l-a determinat pe antrenorul Giovanni Trappatoni să meargă şi să bată în geamul oficialilor FIFA strigând: “Ce face ăsta, îşi bate joc de noi?” “Ăsta” era ecuadorianul Byron Moreno, poreclit “Bovina”. Coreea a câştigat prin golul lui Ahn Jung Hwan, care a deviat fericit o centrare în minutul 117. Scenele cu italienii măcelăriţi pe teren, au rămas în istoria fotbalului, dar puţin a lipsit ca Byron Moreno să fie linşat, atât pe teren, cât şi la aeroport. Dacă pe gazon a scăpat datorită forţelor de ordine, la aeroport, când pleca spre casă, el a avut ghinionul de a da nas în nas cu delegaţia italienilor, care aştepta avionul de Roma. Angelo Di Livio, fost jucător la Juventus, a vrut să-l strângă de gât pe Moreno, spunând că el oricum are 36 de ani şi se va lăsa de fotbal, dar Vieri, Maldini, Cannavaro şi ceilalţi l-au oprit.
De suferit a avut însă autorul golului de aur, Ahn Jung Hwan, care juca la Perugia. Preşedintele echipei sale, Claudio Gaucci, a declarat atunci: “N-am de gând să mai plătesc salariul unui jucător care a ruinat fotbalul italian”. El a dat-o la întors după câteva zile, dar Ahn i-a răspuns cu aceeaşi monedă: “A preferat să mă atace în loc să mă laude pentru că am înscris la Cupa Mondială”. Ruptura dintre cei doi a fost definitivă, iar Ahn a fost transferat în Japonia, la Shimizu Pulse.
Francesco Coco a fost umplut de sânge (jos)
Isprăvile Coreei de Sud nu s-au terminat odată cu eliminarea Italiei, deoarece la rând a urmat Spania. În sferturi, ibericii au fost şi ei măcelăriţi după aceeaşi reţetă, fiindu-le anulate două goluri valabile. Spania a pierdut la penalty-uri, poate şi pentru că jucătorii erau atât de nervoşi încât nu s-au mai putut concentra la capacitate maximă. “Călăul” spaniolilor a fost de această dată un egiptean, ajutat de un tuşier din Uganda şi altul din Trinidad Tobago. Toţi, praf! Din nou proteste, dar degeaba. Coreea de Sud ajungea între primele patru echipe ale lumii. Entuziasmul asiaticilor a depăşit limitele sportivităţii, la semifinala cu Germania, fanii aducând pe stadion, tot felul de bannere naziste, cu zvastici desenate. Apogeul s-a atins când a apărut inscripţia :“Copii ai lui Hitler, plecaţi acasă!”, urmată de ridicarea unor aşa zise tablouri în care Kahn, Klose, Ballack şi restul colegilor erau prezentaţi individual cu fond negru, cu benzi de doliu peste faţă. Nemţii n-au fost însă morţi şi au învins cu 1-0, prin golul lui Ballack, care şi-a plătit reuşita cu un cartonaş galben încasat, ce avea să-l priveze de prezenţa în finală.
Hiddink, erou naţional
În final, Coreea de Sud, care nu era neapărat o echipă rea, antrenată de olandezul Guus Hiddink, a prins doar locul patru, fiind învinsă în finala mică de Turcia. Aceasta a rămas ceaa mai mare performanţă din istoria acestei naţionale, care peste mai puţin de o lună va bifa a opta prezenţă consecutivă la un turneu final de CM. Hiddink a rămas un erou al coreenilor, care l-au făcut cetăţean de onoare al ţării, i-au oferit bilete de avion, gratis şi nelimitat, pe viaţă, la companiile Asiana şi Air Koreean, i-au dat o vilă pe insula Jeju, iar stadionul din Gwanju, pe care Correa de Sud a învins Spania, se numeşte stadionul Guus Hiddink. Asiaticii îl iubesc şi acum atât de mult pe Hiddink, încât “Guuseum”, muzeul dedicat lui în localitatea natală Varsseveld, din olanda, e un adevărat loc de pelerinaj pentru sud- coreeeni.
Byron Moreno, arestat pentru trafic cu heroină
Arbitrul Ecuadorian Byron Moreno a fost prin în 2010, pe aeroportul JFK, din New York, având asupra sa şase kilograme de heroină. El a fost arestat, judecat şi condamnat iniţial la zece ani de închisoare, dar pedeapsa i-a fost redusă ulterior la doi ani şi jumătate. După 26 de luni petrecute la “răcoare” el a fost eliberat şi s-a întors în Ecuador.
Brazilia al luat al cincilea titlu mondial
Naţionala “cariocas” a câştigat în Japonia cel de-al cincilea său titlu din istorie şi în acelaşi timp ultimul, reuşită care o în plasează în fruntea acestei ierarhii, înaintea Italiei, care are patru trofee. Brazilienii n-au avut nicio sincopă de la primul până la ultimul meci. Au ieşit cu npuă puncte din grupa cu Turcia (2-1), China (4-0) şi Costa Rica (5-2), au bătut Belgia (2-0) în optimi, Anglia (2-1) în sferturi, din nou Turcia (1-0) în semifinale şi Germania (2-0) în finală. Atuu-ul naţionalei lui Felipe Scolari, selecţioner care va conduce Brazilia şi la CM 2014, era atacul devastator format de tripleta Ronaldo- Rivaldo – Ronaldinho, triplet care a marcat 15 dintre cele 18 goluri ale Braziliei. Lucio, Cafu, Roberto Carlos şi tânărul, pe atunci, Kaka făceau şi ei parte din lot.
Gafeurul Kahn, cel mai bun om al CM
Finala contra Germaniei s-a disputat la Yokohama şi a fost decisă în mare parte de o gafă uriaşă a portarului Oliver Kahn, care a scăpat mingea în faţă la un şut al lui Rivaldo, de la peste 20 de metri, iar Ronaldo a marcat. Era minutul 66 şi “Grăsuţul” şi-a mai făcut o dată datoria în minutul 79, reuşind al optulea său gol al acel turneu final. Nemţii, pregătiţi de Rudi Voller, lipsiţi de Ballack, suspendat, n-au avut forţa de a întoarce partida, chiar dacă aveau o echipă solidă şi experimentată, cu Hamann, Frings, Schneider şi Klose, printre titular. În ciuda gafei din finală, Oliver Kahn a primit titlul de cel mai bun jucător al turneului final din 2002.
Roy Keane a făcut scandal
Exceptând problemele cu arbitrajul de care a avut parte Coreea de Sud, CM 2002 a fost zguduit şi de un conflict iscat în sânul naţionalei Irlandei. Căpitanul acesteia, Roy Keane, de la Manchester United, cunoscut pentru temperamental său vulcanic, i-a făcut albie de porci pe şefii Federaţiei sale şi pe selecţionerul Mick Mc Carthy, nemulţumit fiind de condiţiile din cantonamentul de pe insula Saipan. Keane criticase în dese rânduri programul organizatoric al Federaţiei de la Dublin şi după ce a ajuns în Japonia a acordat un interviu dur cotidianului “The Irish Times”, spunând că nimic nu e la locul lui în cantonament. Tras la răspundere în faţa echipei, Roy a sărit la gâtul selecţionerului făcându-l pe acesta mincinos şi afirmând că fanii de acasă trebuie să ştie adevărul. Pentru acest gest a fost trimis acasă, Irlanda jucând fără căpitanul ei a cărui lipsă nu se poate spune că s-a simţit prea mult, judecând după faptul că “verzii” au ieşit din grupă şi au fost învinşi greu, de Spania, în optimi
Ilhan Mansâz şi revelaţia Turcia
Dintre echipele care au acces în semifinale, Turcia a fost o adevărată surpriză. Otomanii, cu zece jucători în lot de la Galatasaray-ul care luase Cupa UEFA în 2000, au cucerit bronzul la abia a doua lor prezenţă la CM. Senzaţia lor a fost atacantul Ilhan Mansâz, atunci la Beşiktaş, devenit celebru după “braziliana” prin care l-a umilit pe Roberto Carlos. Mansâz, care a fost pregătit de Mircea Lucescu la Beşiktaş, s-a lăast de fotbal la 30 de ani şi s-a apucat de patina artistic, în ciuda faptului că nu pusese patinele în picioare până la 33 de ani. El face pereche şi acum cu slovaca Olga Bestandigova, reprezentând Turcia la diverse competiţii internaţionale. Mansâz şi iubita sa Olga au fost la un pas de calificare la JO de la Soci, ratând de puţin prezenţa la acel eveniment.
Barajul blestemat cu Slovenia
În 1998 Gheorghe Hagi prezisese că România nu se va mai califica timp de 20 de ani la un Campionat Mondial şi soarta a făcut ca primul eşec să vină chiar sub comanda lui. A fost vorba însă şi de un ghinion fantastic, în barajul cu Slovenia, dominat categoric de România, dar încheiat cu neaşteptata calificare a adversarilor.
“Tricolorii” au ajuns la baraj după ce au terminat pe locul II în grupa cu Italia, Georgia, Lituania şi Ungaria. După Euro 2000, naţionala îi fusese încredinţată lui Boloni, care a continuat schimbul de generaţii început de Piţurcă. Treptat, au dispărut din naţională şi Dan Petrescu, Lupescu şi Gică Popescu, făcând loc pentru forbalişti tineri precum Contra, Iencsi, Rădoi, Ghioane, Codrea sau Marius Niculae.
Ganea a vrut să-l bată pe Boloni
În mandatul lui Boloni, care-i avea secunzi pe Rednic şi Cheran, au fost câteva lucruri demne de consemnat, printre care faptul că la un meci cu Lituania, Ionel Ganea a sărit de pe bancă pentru a bate selecţionerul, iar Chivu a primit banderola de căpitan al naţionalei, pe care a purtat-o din 2001 până în 2011,
Boloni a lăsat naţionala în vara anului 2001, plecând la Sporting Lisabona, iar FRF l-a numit selecţioner pe Hagi, care tocmai se lăsase de fotbal la 36 de ani. “Regele” l-a readus la lot pe Gică Popescu şi a debutat cu un 2-2 într-un amical cu Slovenia. A bătut apoi Ungaria (2-0), la Budapesta, şi a făcut un egal acasă , 1-1, cu Georgia, când echipa era deja calificată la baraj.
Echipa care a pierdut la Ljublijana: Stelea, Gică Popescu, M. Niculae, Iencsi, Miu, Chivu (sus). Contra, D. Munteanu, Sabău, Mutu, Ad. Ilie (jos)
Hagi s-a simţit singur
Barajul cu Slovenia s-a jucat pe 10 şi 14 noiembrie şi a început cu o înfrângere pentru “tricolori”. A fost 1-2 la Ljublijana, rezultat ghinionist, ţinând cont că Marius Niculae deschisese scorul în minutul 26. Acimovici a egalat în minutul 42, iar Osterc a adus victoria în minutul 69, chiar dacă România a fost mai bună decât Slovenia. Returul din Ghencea e o amintire tristă în istoria naţionalei. Pe o vreme ploioasă, elevii lui Hagi au ratat din toate poziţiile posibile şi imposibile, statistica consemnând 13 mari ocazii pentru România. Pe tabelă a fost însă doar 1-1 (goluri Contra, min. 65 / Rudonja min.55) şi biletele pentru Japonia şi Coreea de Sud au intrat în buzunarele slovenilor.
Descumpănit şi dezamăgit, Gică Hagi şi-a dat demisia de la naţională, afirmând că nu a simţit niciun sprijin din partea Federaţiei. “M-au lăsat singur în vestiar. Ce rost avea să mai continui?”, a spus Hagi, îndreptând “săgeţi” către Mircea Sandu şi echipa lui.
Slovenia a făcut zero puncte la CM 2002, într-o grupă cu Paraguay, Africa de Sud şi Spania
Perioada turneului: 31 mai – 30 iunie
Echipe participante: Brazilia, Germania, Turcia, Coreea de Sud, Spania, Anglia, Senegal, SUA, Japonia, Danemarca, Mexic, Irlanda, Suedia, Belgia, Italia, Paraguay, Africa de Sud, Argentina, Costa Rica, Camerun, Portugalia, Rusia, Croaţia, Ecuador, Polonia, Uruguay, Nigeria, Franţa, Tunisia, Slovenia, China, Arabia Saudită (în ordinea clasării finale)
Finala mare: Brazilia – Germania 2-0
Finala mică: Turcia – Coreea de Sud 3-2
Meciuri: 64
Goluri: 161 (media 2,5 pe meci)
Asistenţă: 2.705.197 (media 42.268 pe meci)
Golgheter: Ronaldo (Brazilia) 8 goluri
Se încarcă comentariile...
