VIDEO ASA Târgu Mureş – Saint Etienne 0-3: ardelenii au primit o lecţie de fotbal, spectatorii au văzut trei goluri magnifice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romain Hamouma, marcator a două goluri, şi Gabi Mureşan FOTO Getty Images
Romain Hamouma, marcator a două goluri, şi Gabi Mureşan FOTO Getty Images

6500 de fani ai mureşenilor au asistat la un meci în care Saint-Etienne a marcat trei goluri de senzaţie cu şuturi din afara careului. ASA e ca şi eliminată din turul trei preliminar al Ligii Europa.

ASA Târgu Mureş a pierdut în turul trei preliminar al Ligii Europa, fiind învinsă pe teren propriu de formaţia franceză Saint-Etienne cu scorul de 3-0 (VIDEO).
Vasile Miriuţă a început meciul extrem de prudent, cu trei mijlocaşi de apărare, Mureşan, Ndoye şi Gorobsov. Poate că mureşenii ar fi avut o soartă mai bună la debutul în cupele europene, dacă Axente folosea piciorul corect, adică stângul, la o minge pe care a trimis-o peste din doi metri (minutul 14).
Apoi, Hamouma a avut o bară (minutul 20), pentru ca francezii să deschidă scorul cu un şut din voleu a lui Diamonde, de la 25 de metri, care s-a dus direct în vinclul porţii lui Stăncioiu.
Francezii au mai avut câteva ocazii clare, dar abia în repriza a doua şi-au asigurat calificarea cu două goluri superbe marcate de Hamouma (minutele 75 şi 83), tot cu şuturi din afara careului. 

Problema celor de la ASA era că viitorul clubului depindea în bună măsură de un parcurs lung european şi de beneficiile financiare ce decurgeau din acest parcurs. 

Astra Giurgiu, rezultat mare în Anglia! 

Rezultate din Liga Europa: Zenga, umilit. Incidente grave în Albania

Vasile Miriuţă: "Păcat că am pierdut 3-0, am avut şi noi şansa de a marca prin Mircea în primele minute, poate altfel era jocul. Meciul a fost o pălărie prea mare pentru noi, poate un pic cam mare scorul, dar o victorie meritată a francezilor. Au fost nişte şuturi extraordinare, trebuia să ieşim mai devreme să blocăm, aici a fost greşeala noastră. Am vrut să întârim mijlocul, am vrut să ţinem mingea, dar nu am reuşit". 

Supărat că a fost schimbat, Gabi Mureşan a refuzat să-i întindă mâna lui Miriuţă şi şi-a criticat antrenorul: "Am jucat cu 5 mijlocaşi, dar degeaba, nu am fost în stare să îi blocăm. Am abordat greşit meciul. Normal că sunt supărat, pentru că am jucat slab şi am fost schimbat. Mergem în Franţa să nu ne facem de râs, calificarea e jucată". 

Golurile

0-1: Defensiva gazdelor a respins un balon din propriul careu, dar mingea a ajuns la Diomande care a înscris cu un şut din voleu de la 25 de metri.

0-2: Gradel i-a aşezat mingea lui Hamouma şi acesta a înscris cu un şut plasat la vinclu de la 20 de metri.

0-3: Hamouma a primit un balon în centrul terenului, a pătruns şi a înscris cu un şut de la 22 de metri.

Echipele

ASA Târgu Mureş: Stăncioiu - Golanski, Bejan, Ivan Gonzales, Balici - G. Mureşan (Ramiro Costa '67), N'Doye - Gorobsov, Brandan (Luis Pedro '61), Javzici - Axente (Manolov '80). Antrenor: Vasile Miriuţă.

AS Saint-Etienne: Ruffier - Theophile-Catherine, Perrin, Bayyal Sall, F. Pogba, Assou-Ekotto (Brison '61) - Clement, Diomande - Hamouma (Monnet-Paquet '83), Roux (Mollo '74), Gradel. Antrenor: Christophe Galtier.

Cartonaşe galbene: G. Mureşan '45, Gorobsov '85, N'Doye '90+1 / Theophile-Catherine '30, Gradel '31, F. Pogba '37.

Arbitri: Pol van Boekel (central) - Davie Goossens, Charles Schaap (asistenţi) - Richard Liesveld (rezervă) - toţi Olanda.

Partida retur se va disputa la 6 august, la Saint-Etienne, de la ora 21.00.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite