Victorie uriaşă pentru „Stejari“. România a surclasat Canada la rugby, chiar la Edmonton, într-un meci în care s-a lăsat şi cu bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de rugby a României a învins reprezentativa Canadei, într-un meci-test disputat sâmbătă noaptea pe Ellerslie Park Stadium din Edmonton.

În ciuda scorului, 25-9 pentru noi, confruntarea nu a fost deloc una uşoară pentru ''Stejari'', jocul având de suferit atât la capitolul spectacol, la partea tehnică, dar şi la nivelul arbitrajului, fiind presărat cu fragmentări pe fondul unor acte de indisciplină şi a nervozităţii din teren, în special în prima repriză.

Gazdele au început în forţă şi au deschis scorul în minutul 11, printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Gordon McRorie, după ce tot el ratase din acelaşi procedeu în minutul 8, canadienii având şi un eseu anulat chiar în primele minute ale confruntării.

Replica ''Stejarilor'' a venit repede, în minutul 16 Viorel Lucaci reuşind prima încercare a tricolorilor după o pasă foarte bună primită de la Van Heerden, Florin Vlaicu transformând eseul.

În minutul 20, Otar Turaşvili a văzut cartonaşul roşu şi a fost eliminat după ce i-a aplicat un pumn în figură lui Tyler Ardron, naţionala ''frunzei de arţar'' primind şi o lovitură de penalitate, transformată de McRorie.

Scorul pauzei a fost 7-6 pentru români, Vlaicu ratând o lovitură de pedeapsă în ultimele minute ale primei reprize.

''Stejarii'' au ieşit mult mai determinaţi de la cabine şi chiar în minutul 41, Tangimana Fonovai a izbutit cel de-al doilea eseu al tricolorilor, transformat de Vlaicu, după o bâlbâială a defensivei gazdelor.

Cinci minute mai târziu, McRorie a redus din diferenţă prin transformarea unei lovituri de pedeapsă, însă prin acelaşi procedeu, în minutul 52, Florin Vlaicu a adus alte trei puncte ''Stejarilor''.

Deşi în inferioritate numerică, elevii lui Lynn Howells au deschis jocul şi şi-au presat adversarul, Fonovai reuşind şi cel de-al treilea eseu, în minutul 61, netransformat.

Tabela de marcaj a fost închisă tot de români, Vlaicu transformând o lovitură de penalitate în minutul 73 şi stabilind scorul final, 25-9 pentru România, care obţine astfel cea de-a şasea victorie consecutivă împotriva canadienilor, prima în deplasare.

Săptămâna viitoare, ''Stejarii'' vor întâlni în premieră Brazilia, la Bucureşti.

Echipele au fost:

România — 1. Ionel Badiu (Carcassonne), 2.Otar Turashvili (Colomiers), 3. Andrei Ursache (Carcassonne), 4. Johannes Van Heerden (Ştiinţa Baia Mare), 5. Valentin Popârlan (Timişoara Saracens), 6. Vlad Nistor (Albi), 7. Viorel Lucaci (CSA Steaua Bucureşti), 8. Mihai Macovei (Colomiers) — căpitan, 9. Florin Surugiu (CSA Steaua Bucureşti), 10. Florin Vlaicu (CSA Steaua Bucureşti), 11. Ionuţ Dumitru (CSA Steaua Bucureşti), 12. Sione Fakaosilea (Ştiinţa Baia Mare), 13. Paula Kinikinilau (CSM Bucureşti), 14. Fonovai Tangimana (Timişoara Saracens), 15. Luke Samoa (Ştiinţa Baia Mare).

Rezerve: 16. Constantin Pristaviţă (Ştiinta Baia Mare), 17. Andrei Rădoi (Timişoara Saracens), 18. Alexandru Ţăruş (Sale Sharks), 19. Marius Antonescu (Colomiers), 20. Andrei Gorcioaia (Valence D'Agen), 21. Tudorel Bratu (Dinamo Bucureşti), 22. Vlăduţ Popa (Timişoara Saracens), 23. Marius Simionescu (Timişoara Saracens).

Canada — 1. Anthony Luca (The Burnaby Lake Rugby Club) 2. Ray Barkwill (Ontario Blues) 3. Matt Tierney (Pau), 4. Brett Beukeboom (Cornish Pirates) — căpitan, 5. Evan Olmstead (Newcastle Falcons), 6. Tyler Ardron (Chiefs), 7. Matt Heaton (Darlington Mowden Park), 8. Aaron Carpenter (Doncaster Knights), 9. Gordon McRorie (Prairie Wolf Pack), 10. Connor Braid (BC Bears), 11. Sean Duke (BC Bears), 12. Nick Blevins (Prairie Wolf Pack), 13. Conor Trainor (Vannes), 14. D.T.H. Van der Merwe (Newcastle Falcons), 15. Ciaran Hearn (London Irish).

Rezerve: 16. Benoit Piffero (Atlantic Rock), 17. Djustice Sears-Duru (Ontario Blues), 18. Ryan Ackerman (Veteran BC Bears), 19. Conor Keys (Atlantic Rock), 20. Kyle Baillie (London Scottish), 21. Phil Mack (BC Bears), 22. Shane O'Leary (fără echipă), 23. Andrew Coe (Ontario Blues). Antrenor: Mark Anscombe.

AGERPRES

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite