Victorie lejeră pentru Simona Halep, în primul tur de la Roland Garros

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Românca s-a impus foarte repede în faţa sportivei nipone Nao Hibino (70 WTA) , într-un meci încheiat cu 6-2, 6-0. Partida, foarte scurtă de altfel, a durat numai 43 de minute.

Hibino, adversară pe care Halep a întâlnit-o în premieră, şi-a trecut în cont un singur turneu WTA în carieră: Openul Japoniei (2015). Asiatica a câştigat aproape 300.000 de dolari din tenis, în întreaga carieră, dintre care 97.000 în 2016. Depăşită clar de valoarea româncei, Hibino a reuşit doar un ghem la debut, apoi un rebreak de 2-4. 

În faza următoare, Halep o va întâlni pe Zarina Dias, din Kazahstan, locul 90 WTA, care a trecut de nemţoaica Carina Whitthoeft, locul 100 WTA. Calificarea în manşa secundă este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 60.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA.

"Am încredere în joc, am jucat foarte bine la Madrid. Încerc să joc cât de agresiv pot, să închei eu punctul, să nu aştept greşeala adversarei. Fiecare meci e greu, la Grand Slam-uri e mare încărcătură emoţională. E greu pentru fiecare jucătoare să aştepte, să stai în vestiar şi să vezi că plouă, nu e uşor pentru nimeni. Adversara nu prea a lovit mingea tare, a lovit moale, am avut timp să intru să lovesc, serviciul nu a fost atât de puternic, e un pas înainte că pot să intru şi să prind încredere pentru meciurile următoare", a declarat Halep la Eurosport, intervievată de Ilie Năstase.

halep

Simona Halep şi Horia Tecău vor face pereche în proba de dublu mixt la Roland Garros

Jucătorii de tenis Simona Halep şi Horia Tecău vor face pereche în proba de dublu mixt de la Roland Garros, urmând să întâlnească în primul tur cuplul Yung-Jan Chan/Max Mîrnîi (Taiwan/Belarus). 

Un alt român în proba de dublu mixt este Florin Mergea, care face pereche cu Iaroslava Şvedova (Kazahstan), cei doi fiind cap de serie 4. Mergea şi Şvedova vor întâlni în primul tur cuplul Lucie Hradecka/Marcin Matkowski (Cehia/Polonia).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite