Vârfurile „Generaţiei de Aur”: cei mai de succes antrenori români ai momentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ca jucător a fost cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, dar ca antrenor Hagi nu s-a ridicat la acelaşi nivel FOTO Mediafax
Ca jucător a fost cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, dar ca antrenor Hagi nu s-a ridicat la acelaşi nivel FOTO Mediafax

„Adevărul” vă prezintă cei mai de succes antrenori ai „Generaţiei de Aur”. Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu sunt de departe lideri la acest capitol, în vreme ce Florin Răducioiu bate la porţile afirmării.

Dan Petrescu şi Dorinel Munteanu sunt cel mai bine cotaţi antrenori care provin din „Generaţia de Aur”.  Ambii au devenit campioni în România cu Unirea Urziceni, respectiv Oţelul Galaţi, iar aceste succese le-au crescut simţitor cota.

Periplul lui Dorinel

Dorinel Munteanu este antrenorul din „Generaţia de Aur” a debutat ca tehnician al lui CFR Cluj în 2005 şi, deşi nu avea pic de experienţă la acea vreme, a dus gruparea ardeleană până în finala Cupei UEFA Intertoto, pierdută în faţa francezilor de la Lens (competiţia a fost între timp desfiinţată).

De atunci, ascensiunea carierei lui Dorinel Munteanu a fost constantă, iar metodele sale de antrenament, inspirate din şcoala germană, au dat roade. Cea mai răsunătoare performanţă obţinută de antrenorul de 44 ani a fost câştigarea titlului cu Oţelul Galaţi şi participarea în Liga Campionilor.

La finalul lui 2012, Dorinel a semnat primul contract cu o echipă din străinătate, gruparea de primă ligă rusă Mordovia Saransk. Însă, visul cel mare al „Neamţului” este să ajungă antrenor în Germania, ţara unde s-a consacrat ca jucător.

Dorinel Munteanu a jucat în naţionala României până la vârsta de 38 de ani, fiind liderul prezenţelor sub „tricolor”, 134 la număr.

„Regele” renegat

Pe terenul de fotbal a fost un magician, recunoscut şi apreciat pe întreg mapamondul. Însă, ca antrenor, Gheorghe Hagi nu a impresionat. „Regele” a debutat la cârma naţionalei, în 2001, dar a pierdut calificarea cu România la turneul final al Campionatului Mondial din 2002 în urma unui baraj de tristă amintire cu Slovenia. Cea mai mare performanţă a lui Hagi a fost câştigarea Cupei Turciei în 2005 cu Galatasaray, singurul trofeu din cariera de tehnician a „Regelui”.

În prezent, Hagi se ocupă de propria Academie de Fotbal de la Constanţa, care îi poartă numele, fiind finanţatorul echipei de primă ligă Viitorul Constanţa.

„Zeul” Dan Petrescu

Dan Petrescu este poate cel mai de succes antrenor român al momentului.  Actualul tehnician al lui Dinamo Moscova a debutat ca antrenor la Progresul Bucureşti în 2002 şi în doar zece ani a ajuns să impresioneze Europa prin rezultatele obţinute cu echipele sale. Perioada petrecută la Chelsea l-a ajutat enorm pe „Super Dan”. El aplică acum multe din metodele învăţate pe când juca în tricoul londonezilor, iar mentalitatea de învingător tipică fotbalului britanic i-a fost insuflată deopotrivă.

Cel mai răsunător succes al lui Petrescu a fost titlul câştigat cu Unirea Urziceni în 2009. Cu aceeaşi echipă, „Bursucul” a făcut senzaţie în Liga Campionilor, adunând opt puncte, cele mai multe obţinute până atunci de o echipă românească în cea mai tare competiţie inter-cluburi din lume.

În prezent, Dan Petrescu merge ceas cu Dinamo Moscova în Rusia, echipă cu care se bate pentru a prinde un loc de cupe europene.

„Bursucul” este cel mai constant şi longeviv antrenor al „Generaţiei de Aur”: din 2002 de când antrenează nu a rămas niciodată fără loc de muncă.

17,5 milioane de euro a câştigat Urziceniul dintr-o singură participare în Liga Campionilor

Răducioiu formează viitorul naţionalei

În octombrie 2012, Florin Răducioiu a fost numit antrenor al echipei U14 a României. Misiunea fostului atacant al „Generaţiei de Aur” este de a creşte şi forma copii pentru viitorul naţionalei de seniori. Printre puştii care învaţă de la Răducioiu se numără şi fiul lui Gică Hagi, Ianis. Răducioiu este la prima experienţă de antrenor de când a pus ghetele în cui.

Cariera de antrenor a fostului portar Bogdan Stelea este una săracă. „Arnold” a debutat în iunie 2012 la Astra Giurgiu, unde a stat doar două luni. De atunci, Stelea nu a mai fost tentat să preia altă echipă.

Ionuţ Lupescu şi-a încercat şi el norocul ca antrenor, dar nu a reuşit ceva notabil. „Kaiserul” a pregătit doar două formaţii, pe FCM Bacău şi FC Braşov în 2004, dar şi-a dat seama că nu se simte atât de comod pe banca tehnică şi a trecut la munca de birou. În prezent, Lupescu este şef al Comisiei Tehnice a UEFA.

Fostul căpitan al naţionalei, Gică Popescu, nu a antrenat nicio echipă de când s-a lăsat de fotbal. În prezent, „Baciul” este un prosper om de afaceri, iar numele său este vehiculat din ce în ce mai des pentru preluarea postul de preşedinte al FRF după alegerile din 2014. Ca şi Gică Popescu, nici Daniel Prodan sau Miodrag Belodedici nu se pot lăuda cu vreo experienţă de antrenor.

Florin Prunea, fostul portar al „Generaţiei de Aur” are o situaţie similară cu cea a lui Prodan sau Belodedici. Prunea a preferat costumul în locul treningului de antrenor. Mai întâi, a ocupat postul director al departamentului de relaţii internaţionale din cadrul FRF de unde a plecat în 2009. Cea mai recentă funcţie a lui Prunea a fost cea de preşedinte executiv al CSMS Iaşi, unde a stat până în octombrie 2012.

Ilie Dumitrescu a antrenat cele mai multe echipe dintre toţi componenţii „Generaţiei de Aur”

Dorinel Munteanu:
- CFR Cluj (antrenor-jucător în sezoanele 05/06 şi 06/07)
- FC Argeş (antrenor-jucător în sezonul 06/07)
- FC Vaslui (antrenor-jucător în sezonul 07/08)
- Universitatea Cluj (antrenor-jucător în sezonul 08/09)
- Steaua (sezonul 08/09)
- Universitatea Cluj (sezonul 08/09)
- Oţelul (sezoanele 09/10, 10/11, 11/12)
- Dinamo (noiembrie – decembrie 2012)
- Mordovia Saransk (prezent)

Gică Hagi:
- România (mai – noiembrie 2001)
- Bursaspor (sezonul 03/04)
- Galatasaray (sezoanele 03/04 şi 04/05)
- Poli Timişoara (sezonul 05/06)
- Steaua (sezonul 07/08)
- Galatasaray (sezonul 10/11)

Dan Petrescu:
- Progresul (antrenor secund în sezoanele 02/03 şi 03/04)
- Sportul (sezoanele 03/04 şi 04/05)
- Rapid (sezonul 04/05)
- Sportul (sezoanele 04/05 şi 05/06)
- Wisla Cracovia (sezoanele 05/06 şi 06/07)
- Unirea Urziceni (sezoanele 06/07, 07/08, 08/09 şi 09/10)
- Kuban Krasnodar (sezoanele 09/10, 10/11, 11/12)
- Dinamo Moscova (prezent)

Tibor Selymeş:
- FC Sopron (sezoanele 05/06 şi 06/07);
- Liberty Salonta (sezoanele 07/08 şi 08/09);
- Sportul (sezoanele 09/10 şi 10/11);
- Astra (sezoanele 10/11 şi 11/12);
- FCM Târgu Mureş (septembrie – octombrie 2011);
- Astra (noiembrie – decembrie 2011).

Ilie Dumitrescu:
- FCM Bacău (sezonul 00/01)
- Oţelul (sezonul 00/01)
- Alki Larnaca (sezonul 01/02)
- FC Braşov (sezonul 02/03)
- România U21
- Apollon Limassol (sezonul 03/04)
- AEK Atena (februarie – iunie 2004)
- Apollon Limassol (sezonul 04/05)
- AO Egaleo (sezonul 04/05)
- Akratitos (sezonul 05/06)
- Kallithea (sezonul 05/06)
- Paok Salonic (sezoanele 05/06 şi 06/07)
- Panthrakikos (sezonul 09/10)
- Steaua (sezonul 10/11)
 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite