Unde a eşuat Burleanu după un an în fruntea FRF: am pierdut un loc crucial la UEFA şi ne-am ales cu proiecte pe hârtie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă spune că „nu cred că am eşuat în vreo zonă de activitate“, bilanţul şefului fotbalului românesc cuprinde un şir lung de promisiuni neonorate.

*Reducerea taxelor pentru această ediţie de campionat.

Programul electoral al lui Burleanu a inclus următoarele puncte pentru sezonul 2014-2015: 

- Reducerea taxelor de legitimare şi de transfer ale jucătorilor.

- Reducerea taxei pentru viza anuală.

- Reducerea taxelor pentru contestaţie şi recurs.

- Eliminarea taxei pentru reînnoirea valabilităţii licenţei de jucător profesionist.

- Scăderea baremului de arbitraj prin eliminarea plăţii TVA-ului de către cluburile înregistrate ca asociaţii non-profit.

Nimic din toate acestea nu s-au făcut.

*România a pierdut locul pe care îl avea Mircea Sandu la Comitetul Executiv.

În condiţiile în care „Naşul“ nu mai face parte din structurile fotbalului românesc, el a pierdut şi locul pe care îl ocupa din 2007 la cel mai înalt nivel al forului european. Cu el acolo, România a obţinut:

-Dreptul de a găzdui Campionatul European U-19

-Dreptul de a găzdui finala Ligii Europa la Bucureşti în 2012.

-Dreptul de a găzdui patru meciuri de la Euro 2020.

FRF n-a propus niciun om în locul lui Sandu pentru alegerile care vor avea loc la 24 martie. „Nu ştiu de ce România n-a avut un candidat, de ce nu s-a propus noul preşedinte. Chivorchian spunea că Burleanu e mai cunoscut ca mine la UEFA!“, a comentat „Naşul“. Primul efect al acestei pierderi: România n-a putut obţine dreptul de a găzdui Campionatul European de futsal, care a fost acordat Sloveniei.

*Liga secundă a rămas vraişte.

Burleanu a promis că va face ordine în eşalonul secund, printre planurile sale fiind şi înfiinţarea unui for, pe lângă LPF, care să organizeze liga a doua. Acest proiect a rămas la nivel declarativ, iar „B-ul“ e vraişte în continuare. Săgeata Năvodari, AFC Fortuna, Unirea Slobozia şi Poiana Câmpina s-au retras, iar nici celelalte echipe nu se simt bine.

*A anunţat creşterea numărului de jucători.

Alt proiect nerealist. Liga I va trece la un format cu 14 cluburi şi, drept urmare, numărul fotbaliştilor va scădea. 

*I-a neglijat pe antrenori.

În programul electoral al lui Burleanu erau anunţate următoarele proiecte pentru tehnicienii din România:

-Înfiinţarea unei Academii de Excelenţă pentru pregătire, în parteneriat cu Universitatea de Sport şi o academie europeană.

-Programul „Antrenorii anului“: cei mai buni 20 de tehnicieni vor asista, la finele anului, la cursuri intensive cu specialişti străini.

Totul a rămas la nivel de promisiune. Singurii antrenori care, într-adevăr, au asistat la şedinţele de pregătire ale unei formaţii din străinătate au fost cei ai echipei naţionale.

*Preşedintele CCA şi Biroul Executiv vor fi votaţi democratic de arbitri.

Asta a scris Burleanu în programul său dinainte de alegeri, pentru ca apoi să fie adus grecul Kyros Vassaras şi pus în fruntea CCA, în urma unui vot al Comitetului Executiv al FRF, fără ca arbitrii să aibă vreun cuvânt de spus. 

*Transformarea Ligii I şi naţionalei în produse marketabile.

Alt obiectiv ratat de Burleanu şi echipa sa. Faptul că Liga I e un produs expirat s-a văzut în tur, atunci când meciurile au înregistrat ratinguri minuscule, iar fără intrarea celor de la RCS&RDS în afacerea drepturilor TV, probabil, am fi asistat la un colaps al întrecerii interne. Nici naţionala n-a putut genera mari venituri, în condiţiile în care bilanţul financiar al federaţiei pe 2014 e unul negativ.

*A uitat de o prezenţă feminină în Comitetul Executiv.

Iată ce a scris Burleanu în programul său: „Componenţa Adunării Generale şi a Comitetului Executiv este eminamente masculină. Trebuie aplicat modelul norvegian şi al UEFA, cel puţin o femeie aleasă în Comitetul Executiv“. După alegerea sa în funcţia de preşedinte, Burleanu a uitat şi de această promisiune.

*I-a ignorat şi pe suporteri.

De asemenea, actualul şef al fotbalului românesc anunţa în 2014 că „susţin introducerea reprezentării suporterilor în Comitetul Executiv al FRF, pentru că fanii trebuie să aibă un cuvânt de spus în legătură cu modul în care e organizat fotbalul“. Niciun reprezentant al suporterilor nu face parte din Comitetul Executiv.

*Kyros Vassaras, o investiţie nerentabilă.

A susţinut instalarea grecului în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor. Acesta a fost numit în august 2014, iar prima dată a fost văzut în tribune la un meci din Liga I abia în etapa a 14-a! Primeşte 8.500 de euro pe lună, are program redus, iar de la venirea sa nivelul arbitrajelor din Liga I a rămas aproape la fel de slab.

*Comisia Tehnică a FRF are o componenţă dubioasă.

Burleanu a bătut moneda pe criteriul de meritocraţie în programul său. Apoi, a inclus în Comisia Tehnică nişte oameni, precum Sandu Tăbârcâ şi Victoraş Iacob, pe care nu-i recomandă nimic pentru a fi în această comisie. Primul are 13 meciuri ca antrenori în ultimii şase ani, în timp ce Iacob n-are nicio selecţie în prima reprezentativă.

*Învins de casele de pariuri.

La o zi după alegerea sa în funcţia de preşedinte FRF, Burleanu anunţa: „Trebuie reglementată industria de pariuri. Îmi doresc să aduc bani din această zonă pentru că numele echipelor noastre sunt acum folosite fără niciun beneficiu. De aceea vom demara un proiect de modificare a legislaţiei în acest sens“. Bineînţeles, casele de pariuri au refuzat să contribuie la bugetul FRF, iar Burleanu a anunţat că va angaja avocaţi pentru ca partidele din România să nu mai fie incluse în programul caselor de pariuri. Aproape sigur, această tentativă va eşua, având în vedere că nu s-a mai auzit de aşa ceva în nicio altă ţară.

*Numărul mandatelor: una a zis, alta a făcut.

La o zi după ce a ajuns preşedinte FRF, Răzvan Burleanu a făcut o promisiune: „Ne propunem câteva modificări ale statutului FRF, printre care se numără şi prevederea prin care un preşedinte să nu poată ocupa mai mult de două mandate“. Pe vremea lui Mircea Sandu, un preşedinte putea deţine un număr nelimitat de mandate şi nu exista o limită de vârstă. Ulterior, Burleanu şi-a încălcat promisiunea iniţială: „Am votat maximum trei mandate pentru preşedintele federaţiei şi vârsta maximă de 65 de ani“.

E un fotbal dezastruos cu Burleanu în frunte şi ne ducem tot mai în jos. A tot vorbit despre problemele pe care i le-a lăsat vechea guvernare. Să vă spun eu ce i-a lăsat vechea guvernare: patrimoniu, bani, influenţă.   Văd că Burleanu a lansat acum un program pe perioada 2015-2020, dar mandatul lui expiră în 2018. În plus, anul trecut, Adunarea Generală a FRF  a votat şi a aprobat altceva decât această caricatură care a fost prezentată acum, pentru 2015-2020.   Dacă cineva intră într-o analiză profundă a ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, atunci cei de la federaţie ar trebui alergaţi! Ştiţi cum erau alergaţi jucătorii Rapidului pe şine după trei, patru înfrângeri la rând? Cam aşa ar trebui făcut acum cu cei de la FRF.  Mircea Sandu fost preşedinte FRF  

CITEŞTE ŞI:

*Burleanu a venit ca Che Guevara, dar revoluţia lui a ţinut cât o ploaie de vară: cum arată bilanţul său la FRF după un an

*EXCLUSIV Burleanu, dezvăluiri spectaculoase la un an de mandat: „Mircea Lucescu poate veni la naţională“

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite