Turul optimilor din Liga Campionilor s-a încheiat fără surprize. Doar în trei partide calificarea pare a nu fi jucată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidele din turul optimilor de finală ale Ligii Campionilor nu au adus nicio surpriză, dar au lăsat deschisă soarta calificării în trei dintre partide.

Aşa cum era de aşteptat, marile favorite Barcelona şi Real Madrid şi-au respectat statutul şi au trecut cu un scor similar, 2-0, în deplasare de Arsenal şi AS Roma, catalogarea acestor dueluri ca fiind derbyuri fiind făcută mai mult prin prisma sonorităţii numelui adversarelor echipelor spaniole, decât prin valoarea lor. 

Cotată cu şanse de a pune probleme marilor rivale, Bayern Munchen şi-a dovedit slăbiciunile în finalul partidei cu Juventus şi chiar dacă are prima şansă de calificare, în retur va trebui să fie atentă pe teren propriu, deoarece italienii ştiu foarte bine să lovească pe contraatac. Partida de la Munchen, dar şi returul duelurilor dintre PSG şi Chelsea, respectiv Benfica şi Zenit sunt cam singurele necunoscute de pe prezumptivul tablou al sferturilor de finală, acolo unde meciurile vor fi mult mai tari faţă de cele din optimi.

Rezultatele din optimi
Benfica – Zenit 1-0
PSG – Chelsea 2-1
Gent – Wolfsburg 2-3
Roma – Real Madrid 0-2
Arsenal – Barcelona 0-2
PSV Eindhoven – Atletico Madrid 0-0
Juventus – Bayern 2-2
Dinamo Kiev – Manchester City 1-3

Programul returului
8 martie : Wolsburg – Gent
Real Madrid – AS Roma
9 martie: Zenit – Benfica
Chelsea – PSG
15 martie: Atletico Madrid – PSV
Manchester City – Dinamo Kiev
16 martie: Barcelona – Arsenal
Bayern – Juventus

Datele Ligii Campionilor
5-6 aprilie: sferturi de finală (tur)
12-13 aprilie: sferturi de finală (retur)
26-27 aprilie: semifinale (tur)
3-4 mai: semifinale (retur)
28 mai: finală (Milano)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite