EXCLUSIV VIDEO Fabio Capello a vorbit despre ce înseamnă România în fotbalul european. Pe cine preferă dintre Chivu, Mutu şi Răducioiu şi care e motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miodrag Belodedici şi Fabio Capello, alături de trofeul Champions League FOTO Amir Kiarash
Miodrag Belodedici şi Fabio Capello, alături de trofeul Champions League FOTO Amir Kiarash

Trofeul Champions League este acum în România, însoţit de celebrul Fabio Capello, care face turul României alături de cea mai râvnită cupă de către cluburile europene. Jurnaliştii Iulian Anghel şi Amir Kiarash au discutat cu antrenorul italian, care a făcut declaraţii exclusive pentru adevarul.ro.

Fabio Capello a vorbit în exclusivitate pentru „Adevărul“, cu ocazia venirii sale în România: „Am jucat împotriva Stelei când eram la AC Milan. Era o echipă foarte bună! Dintre jucătorii români cu care am lucrat, Răducioiu, Chivu şi Mutu, Chivu a fost cel mai inteligent, puteai vorbi cu el despre orice.

Între o echipă de club şi o naţională sunt două echipe total diferite. La club e uşor că ai jucătorii la dispoziţie, zilnic, dacă nu merge ceva poţi rezolva lucrând în 4-5 zile. Dacă pierzi un meci, vine următorul în 4-5 zile şi repari, dar la naţională joci la câteva luni şi trebuie să mergi pe ideea de dragoste şi ataşament faţă de naţională. 

Dintre antrenorii români îl apreciez pe Mircea Lucescu, împotriva căruia am şi jucat. Dintre Messi şi Ronaldo, Messi are o tehnică mai bună, Ronaldo are o forţă mai mare. Aş prefera 2 în 1“, a declarat italianul pentru Iulian Anghel şi Amir Kiarash.  

Fabio Capello: „Cred că Manchester United, Arsenal şi Bayern sunt favorite pentru cucerirea Champions League. Printre jucătorii pe care i-am remarcat se numără Cristi Chivu, un fundaş excelent şi Adrian Mutu, care s-a comportat exemplar la Juventus, având în vedere că venea după o experienţă grea şi era dornic să demonstreze că are valoare. 

Răducioiu era unul dintre cei mai buni atacanţi din Italia şi, cu toate că nu era titular pnetru Milan, a dat destule goluri, unul chiar într-un meci decisiv. Echipa naţională a României este formată din jucători care muncesc, se luptă. Steaua este o echipă importantă, dar nu se poate compara cu alte formaţii din Champions League. Este bună, dar nu de top.
Am trăit în Anglia timp de cinci ani şi respectul pentru foşti mari jucători este fantastic. Ziarişti respectă memoria acestor fotbalişti, sunt invitaţi mereu la antrenamente“.

Miodrag Belodedici: „Sunt mândru să fiu ambasadorul acestui trofeu, cel mai mare din lume. M-am bucurat când l-am cucerit atât cu Steaua Bucureşti, cât şi cu Steaua Roşie Belgrad“.

Oficial UniCredit, partener CL: „Se pare că şi vremea de afară se bucură de prezenţa trofeului Champions League. Aşteptăm oamenii în număr cât mai mare pentru a vedea trofeul“.

Până la venirea lui în România, trofeul Champions League a parcurs 13 ţări şi peste 10.500 de kilometri. Noutatea pentru iubitorii fotbalului o reprezintă prezenţa lui Fabio Capello, ambasadorul oficial UniCredit pentru UEFA Champions League. Acestuia i se alătură, în fiecare ţară, câte un ambasador local, în cazul României fiind vorba de Miodrag Belodedici.
După ce a parcurs deja Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov, în perioada 4-6 octombrie trofeul Champions League poate fi văzut la Bucureşti, în Piaţa George Enescu, în intervalul orar 16.30 - 19.30.

VEZI INTERVIUL ACORDAT DE FABIO CAPELLO PENTRU „ADEVĂRUL“

Fabio Capello, pentru Adevărul: „Chivu este unul dintre cei mai inteligenţi fotbalişti dintre toţi cei pe care i-am antrenat”

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite