Tenisul va fi mai sărac! Un fost lider mondial WTA se retrage din activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lumea tenisului va fi mai săracă de anul viitor, după ce un fost lider mondial WTA a anunţat că Australian Open 2019 va fi ultimul turneu la care va mai participa.

fost număr 1 mondial la dublu, în 2017, În prezent pe locul 106 mondial la simplu, Lucie Safarova a fost măcinată în ultimul an de foarte multe accidentări care au făcut-o să ia decizia radicală. “Iubesc tenisul, îmi va lipsi mult. Însă vreau să termin frumos, a venit momentul. Am avut o carieră frumoasă, sunt foarte mulţumită de ce am realizat”, a spus sportiva în vârstă de 31 de ani.

De-a lungul carierei ei, Lucie Safarova a cucerit 7 titluri WTA la simplu şi o groază de trofee la dublu, dar cele mai importante sunt cele 5 cucerite în turneele de Grand Slam alături de Bethanie Mattek-Sands. De asemenea, a câştigat de patru ori Fed Cup (2011, 2012, 2014, 2015).

La Jocurile Olimpice din 2016, Lucie a cucerit medalia de bronz, alături de Barbora Strycova.

În 2015, Safarova a ajuns pe cea mai bună poziţie de simplu, ocupând locul 5 în lume. Dar chiar dacă a fost o bună jucătoare de simplu, ea rămâne în istorie ca un fost lider mondial de dublu. Această performanţă a fost atinsă pentru prima dată la 21 august 2017 şi nu a fost doar o apariţie meteorică, pentru că a încheiat anul 2017 pe primul loc în lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite