STATISTICĂ 587 fotbalişti au jucat în Liga I în 2014-2015. Rapid a folosit cei mai mulţi, FC Botoşani cei mai puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

587 de jucători au bifat cel puţin o prezenţă în stagiunea peste care sâmbătă s-a tras cortina, asta însemnând o medie de aproape 33 jucători/echipă.

Cei mai mulţi jucători utilizaţi a avut Rapid, echipă care a schimbat aproape tot lotul în pauza de iarnă. Gruparea giuleşteană s-a bazat pe 45 de fotbalişti. Rapid este urmată de Oţelul - 42, Ceahlăul - 39 , Viitorul - 38, U Cluj, CSMS Iaşi - 37, Concordia - 36, FC Braşov, Dinamo - 35, Pandurii - 34, Petrolul - 33, Gaz Metan, Astra, CS U Craiova - 32, Steaua - 30.

Cei mai puţini jucători au evoluat pentru ASA Tg.-Mureş, CFR Cluj - 28 şi FC Botoşani - 27.

33 dintre cei 587 de fotbalişti au bifat minute pentru două formaţii pe durata campionatului 2014/2015.

Performerul sezonului este Marian Constantinescu (foto dreapta), singurul jucător cu prezenţe pe teren în toate cele 34 de etape, în 19 din acestea fiind integralist.

Cei mai tineri jucători utilizaţi: Draghiceanu Marian (07.07.1999 / Ceahlăul), Carlo Casap (29.12.1998 / Viitorul), Ianis Hagi (22.10.1998 / Viitorul), ultimii doi reuşind să şi marcheze, chiar la ultimul meci al echipei lor, în partida FC Botoşani - Viitorul 4-4.

În ceea ce priveşte jucătorii veterani din Liga 1, liderul şi emblema Rapidului, Daniel Pancu, este decanul de vârstă.

Top vârstnici în 2014/2015: Pancu Daniel Gabirel (17.08.1977 / Rapid), Mugurel Buga (16.12.1977 / FC Braşov), N'Doye Ousmane (21.03.1978 / ASA).

Sursa: lpf.ro

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite