Simona Halep a tras concluziile anului 2016. Cum şi-a caracterizat ea evoluţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep s-a întors în ţară după Turneul Campioanelor, unde n-a reuşit să treacă de grupe, şi a vorbit despre evoluţiile ei din 2016.

Numărul 4 în ierarhia WTA, Simona Halep, consideră că a avut un an bun, deşi în primele luni a avut unele probleme de sănătate: “Medical, după cum se ştie la început de an am avut ceva probleme, dar după 3-4 luni am revenit şi am putut să joc la cel mai înalt nivel al meu. În şase luni am reuşit să mă calific la Singapore, ceea ce a fost un rezultat foarte bun pentru mine. Tenisul a fost la un nivel destul de înalt anul acesta. Am progresat mult şi fizic şi cred că a fost un an bun per total”. 

Ea a avorbit şi despre colaborarea pe care urmează să o aibă cu ilie Năstase, în echipa de Fed Cup a României. “Pentru mine este o onoare să-l avem pe domnul Ilie Năstase căpitan nejucător. Vom avea emoţii, sunt sigură, pentru că este cine este, a fost numărul 1 mondial, cel mai bun jucător român. Va fi o experienţă deosebită şi sunt onorată să-l avem căpitan. Sunt mulţumită că vom juca la Bucureşti pentru că voi sta acasă”, a spus Halep.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite