Simona Halep are iar probleme de sănătate. Românca s-a retras din proba de dublu a turneului de la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep şi sportiva slovacă Daniela Hantuchova, cu care românca urma să facă pereche la Miami Open, s-au retras din proba de dublu a turneului de categorie Premier Mandatory.

Cele două erau beneficiarele unui wild-card şi ar fi întâlnit în primul tur cuplul Sara Errani/Carla Suarez Navarro (Italia/Spania).

În locul Simonei Halep şi Danielei Hantuchova, în primul tur la dublu vor concura Belinda Bencic (Elveţia) şi Stephanie Vogt (Liechtenstein), informează WTA.

Simona Halep, locul 5 WTA, este programată să evolueze sâmbătă în turul al treilea la simplu la Miami Open, împotriva germanei Julia Goerges, locul 66 WTA, în al treilea meci programat pe terenul 1, într-o sesiune care începe la ora 17.00, a relatat news.ro. 

Meciul lui Halep cu Goerges, transmis în direct de Dolce Sport, va fi precedat, în sesiunea de dimineaţă de la Miami (ora locală 11.00 - ora 17.00 în România) de două întâlniri la simplu masculin. Simona Halep este semifinalistă la simplu, la ediţia precedentă a turneului de categorie Premier Mandatory găzduit de Crandon Park, având de apărat 390 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite