Simona Halep mărturiseşte cum e în viaţa de zi cu zi şi cum se transformă atunci când intră pe terenul de tenis
0Simona Halep a pierdut locul 1 mondial, dar luptă în continuare pentru a reveni în fruntea tenisului feminin, acolo unde a stat mai bine de un an.
Simona a fost invitată sâmbătă la Braşov, la Conferinţa naţională de vânzări NN, unde le-a vorbit oamenilor despre realizările personale.
"Nu prea sunt atât de impulsivă şi nervoasă în viaţa de zi cu zi. În teren sunt puţin altfel. Lupt mult mai mult şi nu cedez. În viaţa personală sunt mult mai normală şi mult mai moale. Am aceleaşi principii şi pe teren şi în afara lui. Visul meu e să termin cu bine un meci, să câştig, pentru că sunt o fire foarte competitivă şi să fiu fair-play.Îmi place să privesc adversarul ca pe un prieten. Poate e mult spus prieten, ca un amic, un coleg. Nu neapărat ca pe cineva cu care trebuie să lupt ci ca pe cineva care ar putea să mă ajute pe mine să fiu mai bun" a declarat Simona.
"Nu cred că poţi să faci nimic important în viaţa fără sacrificii. Fără ele nu poţi să ajungi la cel mai înalt nivel. Am făcut multe sacrificii în viaţă, dar două dintre ele au fost foarte mari şi probabil datorită lor am reuşit să ajung unde sunt acum" a mai spus Simona.