Serena Williams nu-l uită pe Ilie Năstase: „Am fost ţinta remarcilor rasiste“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un eseu publicat în revista Fortune, Serena Williams sare în apărarea femeilor de culoare, care sunt nedreptăţite în privinţa salariului.

În eseul publicat în revista Fortune, Serena Williams scrie că pentru fiecare dolar pe care îl câştigă un bărbat în Statele Unite, femeile de culoare primesc doar 63 de cenţi.

De asemenea, Serena spune că salariul unei femei de culoare este cu 17 la sută mai mic decât cel al unei femei albe şi că o femeie de culoare trebuie să muncească opt luni în plus faţă de un bărbat pentru a ajunge la acelaşi nivel de câştiguri. 

Ea spune că femeile de culoare au mereu experienţe neplăcute la locul de muncă, oferind exemplul personal. „La rândul meu, am fost nerespectată de bărbaţii din tenis şi - în cele mai dureroase momente - am fost ţinta remarcilor rasiste - pe teren şi în afara lui“.

Serena s-a referit la Ilie Năstase, care a făcut o afirmaţie cu tentă rasistă la adresa culorii copilului pe care-l va avea fostul număr unu mondial. De asemenea, John McEnroe a declarat că Serena ar fi pe locul 700 în circuitul ATP.

„Din fericire, sunt înzestrată cu o putere interioară şi am familia şi prietenii aproape. Dar aceste nedreptăţi încă dor. Să combaţi sărăcia, rasismul şi sexismul e mult mai greu decât să te lupţi pentru un Grand Slam. Pentru femeile de culoare: nu vă temeţi! Cereţi să fiţi plătite la fel ca bărbaţii, luaţi-vă înapoi cei 37 de cenţi!“. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite