S-a dat milităria jos din pod! Regimul „spartan“ de pregătire a gimnastelor revine în actualitate pentru Tokyo 2020
0Nicolae Forminte are misiunea de a revigora cel mai medaliat sport din istoria României. Lotul olimpic feminin se va pregăti din nou la Deva, oraş care i-a mai fost casă între 1978 şi 2010, însă fără veteranele Cătălina Ponor şi Larisa Iordache, care rămân în Capitală.
După eşecul ruşinos din 2016, când echipa feminină a ratat în premieră calificarea la Jocurile Olimpice, mai-marii Federaţiei Române de Gimnastică s-au hotărât să dea milităria jos din pod. „Am avut o ultimă perioadă extrem de cruntă prin ceea ce s-a abătut asupra gimnasticii noastre, sub foarte multe aspecte. Sigur, anumite greşeli – şi, poate, nu puţine – s-au făcut şi ne aparţin, cu repercusiuni directe asupra rezultatelor generale, erori pe care dorim să le evităm în continuare, motiv pentru care au fost luate o serie de hotărâri în ceea ce priveşte reorganizarea loturilor”, şi-a început confesiunea preşedintele Adrian Stoica în şedinţa Comitetului Executiv al forului pe care-l conduce încă din 2005.
Astfel, după şase ani în care fetele din lotul olimpic au stat cantonate la Izvorani, centrul de greutate al gimnasticii se mută din nou la Deva în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din 2020.
Noul antrenor coordonator este Nicolae Forminte, care a mai condus lotul şi între 2005 şi 2010, în perioada în care Octavian Bellu şi Mariana Bitang renunţaseră să mai antreneze. Cei doi antrenori legendari au lipsit foarte mult din sală şi în ciclul olimpic trecut, deşi au fost mai mereu coordonatori în acte, pregătirea a fost condusă mai mult de către secunzi, iar rezultatele s-au simţit. „Recunosc că şi eu am greşit pentru că le-am dat libertate, dar au înţeles-o prost”, recunoştea antrenorul Lucian Sandu după Jocurile Olimpice de la Rio. Acum, semnalul dat de federali e unul foarte clar: nu mai e loc de compromisuri, iar revenirea în elită se poate face tot după vechea reţetă. Mai concret, regimul „spartan” brevetat de Béla Károlyi revine în prim-plan. Forminte va avea la dispoziţie un lot de 22 de gimnaste, din care va trebui să aleagă „crema” pentru 2020: Olivia Cîmpean, Alesia Botnaru, Carmen Ghiciuc, Ioana Crişan, Carmen Glăvan, Denisa Florea, Alexandra Mihai, Andra Anghelescu, Beatrice Butunoi, Denisa Golgotă, Laura Iacob, Nica Ivănuş, Ariadna Stanciu, Laura Jurca, Dora Vulcan, Maria Holbură, Denisa Stanciu, Camelia Anghel, Alexia Borăscu, Ioana Stănciulescu şi Antonia Duţă.
„Cea mai bună simbioză între pregătire tehnică, pregătire şcolară şi restul condiţiilor se găseşte la Deva”, a precizat Stoica. Veteranele Cătălina Ponor, Larisa Iordache, dar şi Anamaria Ocolişan, au ales să rămână la Bucureşti, în timp ce Diana Bulimar, Daniela Ciurusniuc şi Silvia Zarzu au fost date afară din lot. „Cătălina şi Larisa sunt absolut mature. Ele şi-au exprimat dorinţa de a continua unele studii şi de a rămâne să se pregătească la Bucureşti. Iar pentru asemenea tip de sportive noi îndeplinim toate condiţiile. Şi lapte de cuc dacă putem, le dăm, pentru a fi toate lucrurile în regulă”, a explicat Stoica. Această situaţie neobişnuită nu este însă o premieră în istoria gimnasticii româneşti. După Jocurile Olimpice de la Montréal, Nadia Comăneci a obţinut permisiunea de a se pregăti la Bucureşti, separat de restul lotului, în perioadele septembrie 1977 – august 1978, respectiv aprilie 1980 – august 1981.
„Noile principii de organizare răspund dorinţei unanime de a asigura gimnastelor o pregătire unitară, cu un concept de pregătire unitar din punct de vedere metodologic şi tehnic, mai ales la aparatul care suferim cel mai mult, paralelele. Dispunem de elemente de perspectivă, capabile să răspundă rigorilor unui program intens, talente care au posibilitatea unei ascensiuni valorice”, a explicat Nicolae Forminte.
3 titluri de campioană olimpică are echipa feminină a României în palmares, obţinute în 1984, 2000 şi 2004