Ruxandra Dragomir a premiat viitorul tenisului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ruxandra Dragomir a fost şefa tenisului românesc
Ruxandra Dragomir a fost şefa tenisului românesc

Organizat în colaborare cu Federaţia Română de Tenis şi ajuns la cea de a XX-a ediţie, turneul "Trofeul Municipiului Piteşti - Ruxandra Dragomir", a strâns laolaltă copiii şi juniorii talentaţi la tenis din toată ţara.

 De-a lungul timpului, această competiţie s-a dovedit a fi o rampă de lansare pentru mulţi din jucătorii de tenis ai României, ce astăzi se află în elita mondială a sportului alb. Printre aceştia Alexandra Dulgheru, Victor Hănescu, Elena Bogdan, Simona Halep sau Sorana Cârstea. Pentru câteva zile, Piteştiul a devenit "Capitala tenisului românesc", o sărbătoare a sportului alb de unde nu putea lipsi Ruxandra Dragomir, al cărei nume turneul îl poartă şi care este cel mai bun produs al şcolii argeşene de tenis, ea aflându-se pentru o lungă perioadă în primele 20 de jucătoare ale lumii. 

Cetăţean de Onoare al Municipiului Piteşti, Ruxandra Dragomir a fost prezentă la întâlnirea şi la premierea sportivilor, alături de preşedintele Comitetului de Organizare, prof Gabriel Săndulescu, şi de profesorul Liviu Tache. Giuvelcă Horia a primit premiul special pentru Fairplay, Gima Sebastian din Constanţa a fost declarat cel mai tehnic jucător iar Velcea Andreea a fost considerată de către specialişti ca fiind o nouă "Ruxandra Dragomir" şi mai mult ca sigur o viitoare jucătoare de tenis la nivel mondial.

   

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite