RUGBY Licitaţie pentru ajutorarea fostului internaţional Petre Mitu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iubitorii rugbiului sunt rugaţi să ajute un fost sportiv FOTO Laurenţiu Mich/Mediafax
Iubitorii rugbiului sunt rugaţi să ajute un fost sportiv FOTO Laurenţiu Mich/Mediafax

Echipa naţională de rugby a României va susţine, sâmbătă, un meci amical în compania formaţiei similare a Canadei, începând cu 18.30. Înaintea partidei va fi organizată o licitaţie caritabilă pentru fostul internaţional Petre Mitu, care are probleme de sănătate.

Petre Mitu a fost diagnosticat recent cu scleroză laterală amiotrofică, o boală neuro-degenerativă fără posibilitate de vindecare. Pentru a-l ajuta, Federaţia Română de Rugby va organiza o licitaţie, cu două ore şi jumătate înainte de meciul împotriva Canadei. Aceasta va avea loc în sala de şedinţe a Comitelului Olimpic şi Sportiv Român, unde vor fi disponibile tricouri cu autografe, baloane de rugby şi alte articole specifice, a căror listă va fi publicată joi, cu preţurile aferente.

În vârstă de 37 de ani, Petre Mitu numără peste 30 de selecţii la echipa naţională a României, în cadrul căreia a fost şi căpitan. În 2011, acesta a fost nevoit să se retragă, din pricina unei accidentări. Cei care doresc să-l ajute pe fostul sportiv în lupta cu afecţiunea sa pot dona bani în următoarele conturi:

  • contul în euro IBAN: FR76 3000 3013 6000 0506 7695 758, BIC-ADRESSE SWIFT : SOGEFRP, cod banca 30003, cheie RIB 58 
  • contul în lei: RO23RZBR0000060017184693, SWIFT: RZBRROBU
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite