România se întăreşte: O handbalistă a fost chemată de urgenţă din ţară. Primele declaraţii
0Tricolorele îşi vor începe, joi, parcursul în Grupa Principală II, acolo unde visul cel mai mare e o clasare pe primele două locuri. Îndeplinirea obiectivului ar permite continuarea competiţiei, în sferturi.
România a pierdut-o pe Oana Borş, accidentată, după meciul cu Iranul de vinerea trecută.
Drept urmare, din ţară a fost chemată Alexandra Badea (Rapid). Extrema dreaptă de 23 de ani va fi o a doua soluţie pentru acest post, după Laura Moisă. Potrivit Eurosport, Badea a ajuns deja în Spania. Ea poate evolua pentru România, joi, în meciul cu campioana mondială, Olanda. Acesta e primul Mondial din carieră pentru sportiva de 23 de ani.
Ce a spus Alexandra Badea?
*E o mare provocare, această convocare a venit ca o surpriză. În primul rând, vreau să spun că îmi pare rău pentru Oana (n.r. - Borş), pentru ce s-a întâmplat, dar voi profita de această şansă la maximum. Imediat după meciul cu Iran am primit telefon de la Gusi (n.r. - Nicoleta Alexandrescu, team-managerul naţionalei) şi mi-a spus să-mi fac bagajele, că vii în Spania. Am avut o teamă, dar apoi am zis că e un semn şi trebuie să mă pregătesc pentru asta.
CM 2021, Spania, grupa C
*România - Iran 39-11
*România - Kazahstan 38-17
*Norvegia - România 33-22
Clasament final
1. Norvegia 6p (120-49)
2. România 4p (99-61)
3. Kazahstan 2p (66-109)
4. Iran 0p (45-111)
Primele trei clasate au avansat în a doua Grupă Principală dintre cele patru. Ultima clasată, Iran, va continua în Cupa Preşedintelui, care va stabili echipele de pe locurile 25-32 la acest Mondial.
Programul tricolorelor
*Joi (ora 16.30): Olanda - România
Digi Sport 1, Telekom Sport 1
*Sâmbătă (ora 16.30): România - Puerto Rico
*Luni (ora 19.00): Suedia - România
Main Round-ul Mondialului
Grupa Principală I
1. Franţa 4p (53-37)
2. Rusia 4p (58-45)
3. Slovenia 2p (46-47)
4. Serbia 2p (47-53)
5. Polonia 0p (44-51)
6. Muntenegru 0p (37-52)
Grupa Principală II
1. Norvegia 4p (79-40)
2. Olanda 3p (86-46)
3. Suedia 3p (79-41)
4. România 2p (60-50)
5. Kazahstan 0p (35-84)
6. Puerto Rico 0p (25-103)
Grupa Principală III
1. Danemarca 4p (68-41)
2. Germania 4p (56-45)
3. Coreea de Sud 2p (60-58)
4. Ungaria 2p (56-54)
5. Cehia 0p (50-63)
6. Congo 0p (41-70)
Grupa Principală IV
1. Spania 4p (60-32)
2. Brazilia 4p (59-50)
3. Japonia 2p (53-55)
4. Argentina 2p (44-58)
5. Croaţia 0p (51-58)
6. Austria 0p (48-62)
Primele două clasate în fiecare serie vor merge în sferturi.
Lotul cu care Adrian Vasile a plecat în Spania
*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Daciana Hosu (Vâlcea), Yuliya Dumanska (Podravka Koprivnica / Croaţia);
*Extreme stânga: Ana Maria Tănasie (Baia Mare), Nicoleta Dincă (Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti)
*Interi stânga: Anca Polocoşer (Baia Mare), Bianca Bazaliu (Podravka Koprivnica / Croaţia), Bianca Harabagiu (Gloria Buzău)
*Centri: Cristina Laslo (Baia Mare), Andreea Rotaru (Gloria Buzău), Mădălina Zamfirescu (Gloria Buzău)
*Pivoţi: Crina Pintea (Gyor / Ungaria), Lorena Ostase (SCM Slatina), Alexandra Subţirică Iovănescu (Gloria Buzău)
*Inter dreapta: Alina Ilie (Gloria Buzău)
*Extreme dreapta: Oana Borş (Baia Mare), Laura Moisă (Gloria Bistriţa)