România, descrisă ca ţara „ţeparilor“ de un neamţ: „Să nu mergeţi acolo!“. Povestea portarului de la ACS Poli
0La 35 de ani, după o carieră în primele două ligi din Germania, Sascha Kirschstein, a ajuns să trăiască la Timişoara cea mai neagră experienţă fotbalistică.
Cluburile româneşti sunt lovite de insolvenţă şi de faliment, iar cei care au cel mai mult de suferit sunt jucătorii legitimaţi la astfel de grupări.
Criza financiară i-a făcut pe patronii din Liga I experţi în materie de „ţepe“. Ori nu-i plătesc pe fotbalişti, ori recurg la metode de şantaj pentru a le micşora salariile. De o astfel de experienţă are parte portarul celor de la ACS Poli, Sascha Kirschstein.
În prima parte din acest campionat, el a fost titular în 20 din cele 23 de partide jucate de bănăţeni. Acum, el a fost trimis la echipa a doua. De ce? A povestit el pentru site-ul 11freunde.de, o pagină foarte populară în Germania. Declaraţiile date de Kirschstein au fost preluate şi de prosport.ro şi arată, încă o dată, practicile urâte din fotbalul românesc.
Ce a spus?
„Iniţial, am găsit atmosferă şi condiţii foarte bune la ACS Poli. Însă chiar şi la început au existat câteva lucruri care m-au deranjat. Plăţile au fost întârziate la sfârşitul verii. În cadrul acordului, trebuia să-mi iau banii la data de 15 a lunii, dar de fiecare dată a trebuit să fac observaţii. Până în noiembrie a fost bine, deoarece, deşi banii au ajuns cu întârziere, cel puţin au venit. Din decembrie, situaţia s-a schimbat. Eu încă aştept ultimele două salarii“, şi-a început goalkeeperul discursul.
„Ultima dată când am vorbit cu directorul sportiv (n.r. - Daniel Stanciu) a fost acum două săptămâni. A încercat să mă dea afară din club şi m-a ameninţat. El mi-a spus că trebuie să semnez un nou acord pe un salariu semnificativ mai mic, pentru că am fost rpea scump. Am de gând să fac plângere la UEFA. Nu mai joc, am fost trimis la echipa a doua. Directorul sportiv mi-a promis că voi reveni la prima echipă, dacă voi semna noul contract. Ştii, am jucat fotbal pentru că îmi place sportul. Dacă acum 20 de ani mi se propunea asta, cu siguranţă, făceam compromisuri. Dar eu am 35 de ni, am o familie, pe care trebuie să o hrănesc“, a continuat Kirschstein.
Întrebat despre viaţa din România, fotbalistul de 35 de ani a spus: „ Nu regret niciun pas. Nici măcar că am ajuns la Timişoara. Îmi place oraşul. Totuşi, îi avertizez pe toţi jucătorii: nu mergeţi în România!“.
Nivelul campionatului românesc e undeva între liga a doua şi a treia din Germania. Sascha Kirschstein portar ACS Poli Timişoara