România, pe cale să aibă încă un stadion modern. Detaliile proiectului de 15 milioane de euro
0Urmând exemplele date de Bucureşti, Cluj şi Ploieşti, şi Suceava va putea avea un stadion, modern, în care vor fi investite 15 milioane de euro.
Citeşte pe adevarul.ro toate ştirile despre fotbal
Primarul din Suceava, Ion Lungu, a prezentat proiectul noului stadion, care va fi prevăzut cu 15.000 de locuri, notează gazetasv.ro. Plasată la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, construcţia arenei va fi posibilă după atragerea unor fonduri europene.
„Eu sper ca, în cele din urmă, să putem găsi o finanţare prin fonduri europene şi să facem un stadion cu 15.000 de locuri. Avem mai multe documentaţii de detaliu, cu mai multe cote, cota maximă fiind de 20 de metri înălţime. Sper să avem totul pregătit până se clarifică situaţia fondurilor europene, respectiv axele, măsurile şi ghidul solicitantului. Vreau să avem aprobaţi indicatorii în Consiliul Local, ca să putem promova un proiect pentru realizarea unui nou stadion. El poate să coste undeva între 15 şi 18 milioane de euro, depinde cu cât se licitează şi cât este cofinanţarea Primăriei. Eu cred că un efort din partea Primăriei, de unu-două milioane de euro nu e mare lucru ca să facem un stadion nou“, a declarat Ion Lungu conform sursei citate.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Bilete ieftine pentru meciul cu Aktobe, pe care Steaua îl va juca pe Arena Naţională