Româncele se fac remarcate la Lyon: Jaqueline Cristian zboară după debutul în Fed Cup, iar Irina Bara a obţinut una dintre victoriile carierei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Bara (foto stânga) şi Jaqueline Cristian (foto dreapta) au obţinut victorii importante la Lyon.
Irina Bara (foto stânga) şi Jaqueline Cristian (foto dreapta) au obţinut victorii importante la Lyon.

Jauqueline Cristian şi Irina Bara au reuşit, luni, la Lyon, primele lor victorii ale sezonului într-un turneu WTA. Ambele „tricolore“ au pornit din calificări, obţinând acolo câte două victorii în minimum de seturi, iar confirmarea a venit şi în turul inaugural de pe tabloul principal.

Două dintre cele mai bine clasate tinere jucătoare de tenis ale României au obţinut victorii importante în turneul de categorie Internaţional de la Lyon.

Jaqueline Cristian (21 ani) continuă să zboare în circuit după debutul fulminant din Fed Cup şi punctul smuls Rusiei, după duelul cu Veronika Kudermetova. Ea a ajuns la 11 victorii în ultimele 12 meciuri de simplu disputate, după ce luni a învins-o cu un autoritar 6-2, 6-0 pe australianca Priscilla Hon, o colegă de generaţie, în vârstă tot de 21 de ani, dar clasată pe 129 WTA. Jaqueline a folosit excelent încrederea câştigată la Cluj pentru a câştiga în săptămâna imediat următoare un trofeu la un turneu ITF de 25.000 de dolari de la Trnava, iar acum, la Lyon, merge din ce în ce mai bine, obţinând victorii tot mai clare: a debutat cu 7-5, 6-0 contra ibericei Parrizas-Diaz, apoi a trecut cu 6-3, 6-0 de runda finală a calificărilor contra belgiancei Salden, pentru ca apoi, pe main draw, să nu mai cedeze decât două game-uri. „Jaq“ ar putea avea un test extrem de interesant în turul doi, dacă principala favorită a turneului, nimeni alta decât campioana de la Australian Open - Sofia Kenin, va câştiga duelul cu Vitalia Diatchenko, meci care s-ar putea disputa de-abia miercuri.

Irina Bara (24 ani), aflată pe locul 168 WTA, a reuşit prima sa victorie în sezon împotriva unei sportive din prima sută mondială, a cincea, per total, în carieră. Miniona jucătoare, de doar 1,64 m, a dat o luptă dură, de două ore şi 42 de minute împotriva reprezentantei Ungariei, Timea Babos (fost număr 25 mondial, actualmente pe 99 WTA). Irina Bara s-a impus cu 6-3, 6-7(2), 6-4, într-un meci ajunge în Top 20 cele mai lungi partide WTA pe 2020. Irina trecuse în calificări cu 7-5, 6-0 de jucătoarea franceză Audrey Albie şi cu 7-6(5), 6-3 de reprezentanta Bulgariei, Isabella Shinikova. Mai departe, Irina Bara va înfrunta învingătoarea partidei dintre rusoaica Daria Kasatkina (favorită 7) şi reprezentanta Franţei, Pauline Parmentier.

Ana Bogdan (90 WTA) va juca meciul din primul tur la Lyon marţi, de la ora 12.00, împotriva reprezentantei Cehiei, Tereza Martincova (132 WTA).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite