Reportaj de la Paris: Poliţiştii francezi vorbesc despre lupta cu ţiganii din România şi îi imită pe cei prinşi la furat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Didier (stânga) şi Sebastian
Didier (stânga) şi Sebastian

Didier şi Sebastian, doi poliţişti din Capitala Franţei, se intersectează atât de des cu romii din ţară prinşi la furat sau la cerşit, încât amândoi au început să vorbească limba română.

Cu ocazia Euro 2016, le-am reamintit francezilor că, pe lângă cerşetorii şi hoţii care au împânzit Parisul, mai avem şi o naţională decentă, dar şi mii de suporteri magnifici şi civilizaţi.

Din păcate însă, problema ţiganilor rămâne şi, de fapt, ia amploare de la un an la altul. Am vizitat Parisul, pentru prima dată, în 2006. Acum, la o vizită mai amănunţită, cu ocazia Campionatului European, pot să spun că, între timp, numărul cerşetorilor s-a triplat. Nici măcar în oraşe, precum Cairo sau Rio de Janeiro, în care sărăcia face ravagii, n-am întâlnit un număr atât de mare de cerşetori.

Şi atunci apare o întrebare: cum de unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii a ajuns în halul ăsta!? Răspunsul mi l-au oferit Didier şi Sebastian, doi poliţişti locali, care au făcut parte din echipajul care l-a păzit pe premierul Dacian Cioloş, cu ocazia vizitei sale în Capitala Franţei. 

Sunt doi tipi simpatici, îmbrăcaţi casual, cu nişte adidaşi mari în picioare, pantaloni largi şi lanţuri la gât. Stilul lor vestimentar aminteşte de poliţiştii pe care îi vedem în filmele americane. Şi, la fel ca personajele din Hollywood, sunt carismatici şi vorbăreţi. Chiar ei intră în vorbă cu ziariştii veniţi din ţară, care aşteaptă intrarea în ambasada României, situată aproape de Turnul Eiffel. Nu sunt însă interesaţi de fotbal sau de Euro 2016. “Eu sunt cu voleiul, deşi nu e aşa de popular în Franţa. Mă uit la toate meciurile. Îţi spun sincer, am avut lacrimi în ochi, când naţionala Iranului s-a calificat la Jocurile Olimpice. Am văzut toate meciurile lor”, îmi spune Didier, remarcând un mic steag al Iranului, lipit de rucsacul pe care îl port în spate.

Sebastian, în schimb, e cu rugby-ul. “Îmi place naţionala României. Am văzut meciurile lor la Cupa Mondială. Nişte jucători puternici”, spune el, în timp ce îşi încordează muşchii pentru a-i imita pe “stejari”.

“N-am furat şefu’, n-am furat!”

Inevitabil, discuţia alunecă spre subiectul romilor veniţi din ţară. “Problema pleacă de la legislaţia franceză. Aici, dacă nu eşti un cerşetor agresiv, dacă stai, pur şi simplu, cu mâna întinsă, eu, ca poliţist, n-am ce să-ţi fac. Trebuie să te las în pace. De aceea, numărul cerşetorilor creşte în permanenţă”, explică Sebastian. Apoi, tot el detaliază care sunt cei mai răi hoţi cu care a intrat în contact, în ultimii ani: “Sârbii şi ţiganii din România! Ultimii sunt daţi naibii. Au făcut o artă din a fura şi din a cerşi. Inovează mereu! Găsesc mereu noi modalităţi pentru a-ţi scoate banii din buzunar, fie prin milă, fie prin a te păcăli”, spune poliţistul francez. 

Brusc începe să vorbească într-o română aproape impecabilă. “Bine, foarte bine! Ai furat sau n-ai furat? N-am furat şefu’, n-am furat! Mincinoasa, mincinoasa!”, redă Sebastian un dialog imaginar cu o ţigancă din România. Iar colegul său completează răzând: “La revedere!”.

“Suntem ca Judge Dredd”

Cum de au ajuns însă doi poliţişti parizieni să vorbească limba română, fără să fi fost vreodată în România? Explică tot ei. “În meseria noastră, româna a cam devenit a doua limbă. Avem de-a face cu atât de mulţi ţigani, încât am învăţat limba de la ei. Am prins hoţi veniţi de la Bacău, de la Moineşti. Bineînţeles, ei nu recunosc niciodată că au furat. Sunt cei mai nevinovaţi, atunci când îi prinzi. Noi suntem coşmarul lor. Un fel de Judge Dredd”, spune Sebastian, făcând referire la celebrul personaj de benzi desenate care îi prindea, îi judeca şi îi executa pe loc pe răufăcători.

Iar statisticile confirmă spusele lui Didier şi Sebastian. La Paris, unul din şase condamnaţi pentru furt e român, iar jumătate dintre cei prinşi sunt minori.  La un moment dat, bulevardul Champs Elysées ajunsese să fie controlat, în totalitate, de romi! A fost momentul în care francezii le-au solicitat ajutorul poliţiştilor din România pentru a mai “curăţa” zona. “Am avut luni în care, spre exemplu, toate cele 300 de cazuri criminale, petrecute pe Champs Elysées, au implicat cerşetori şi hoţi din România”, povestesc Didier şi Sebastian.

Champs

Dialogul se încheie când se deschid porţile ambasadei pentru ziariştii care aşteaptă în faţă. “Când plecaţi înapoi în România?”, e întrebarea celor doi poliţişti. “Când va ieşi România din competiţie”. Imediat, vine o sugestie: “Poate luaţi cu voi şi nişte romi de pe aici. Poate că le e dor de ţară”, spun Didier şi Sebastian răzând, ştiind şi ei că „nu pleacă niciodată câinele de la măcelărie”.

La metrou, călătorii sunt avertizaţi că, în anumite staţii, pot urca hoţi de buzunare.

S-au ales şi cu sirienii pe cap

Odată ce ajungi în Franţa, realizezi mai bine de ce oamenii de aici au luat foc, după ce s-au ales şi cu problema refugiaţilor sirieni. După ce Parisul a fost împânzit de ţiganii din România şi a devenit o ţintă pentru terorişti, mai nou, localnicii văd pe marginea străzii familii care stau cu mâna întinsă, având în faţă o bucată de hărtie pe care scrie: “Famille syrien”. “Nu sunt însă chiar toţi din Siria. Unii se şi folosesc de această etichetă pentru a stârni mila trecătorilor”, explică Didier. 

Românii au înlocuit acordeonul cu muzica rap

Cândva, metroul parizian era plin de români care cântau la acordeon. Acum, aceşti “artişti” au trecut la nivelul următor. În ziua meciului România – Elveţia, în metroul care ducea spre stadionul “Parc des Princes”, au urcat doi tineri înalţi care au început să cânte în ritmuri de hip-hop în limba franceză. Pe la mijlocul “spectacolului”, versurile au trecut din franceză în română, nu înainte de a face o referire şi la “Tony Montana de România”. Băieţii, români, nu romi, au povestit, la final, că din aceste show-uri câştigă cam 300 de euro pe lună.

 Adevărul Live: Iordănescu, atacat de foştii elevi

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite