Real scrie istorie înainte de „El Clasico“: doi fotbalişti i-au pus pe statisticieni la treabă după returul cu Schalke
0
„Galacticii“ şi-au făcut încălzirea pentru duelul cu „extratereştrii“ de la Barcelona (duminică, ora 22.00, Digi Sport), calificându-se în sferturile Ligii Campionilor. Această performanţă a fost însoţită de cifre impresionate.
După 6-1, la Gelsenkirchen, în turul optimilor Ligii Campionilor, returul Real Madrid – Schalke a devenit o simplă formalitate, un prilej numai bun pentru ca spaniolii să atace recordurile.
Iar Cristiano Ronaldo a profitat din plin de naivitatea defensivei germane şi, după ce marcase două goluri în prima manşă, a mai bifat o „dublă“ şi pe „Santiago Bernabeu“. Astfel, lusitanul de 29 de ani a ajuns la un total de 13 goluri în acest sezon de Liga Campionilor. Ceea ce înseamnă că el mai are nevoie de o reuşită pentru a egala recordul all-time de goluri marcate, deţinut de el, de Messi şi de Ruud van Nistelrooj, şi de două reuşite pentru a trece de unul singur pe primul loc.
„Dubla“ în returul cu Schalke a fost una specială pentru Ronaldo şi din alt punct de vedere. Graţie acestor goluri, portughezul l-a egalat pe o legendă a celor de la Real Madrid, Ferenc Puscas, în clasamentul golurilor marcate: 242. În acest moment, cei doi sunt depăşiţi doar de Raul (323 de goluri), Di Stefano (308) şi de Santillana (290).
Raul, depăşit în minutul 21
Chiar dacă nu mai e titular în campionat, Iker Casillas e numărul 1 în poarta „galacticilor“ în partidele din Liga Campionilor. Marţi seară, în minutul 21 al returului Real Madrid – Schalke, goalkeeperul de 32 de ani a totalizat 12.000 de minute în cea mai tare competiţie intercluburi din lume, devansându-şi fostul coechipier, Raul.
Casillas a reuşit această performanţă, profitând şi de faptul că a debutat în Ligă, în 2000, la doar 19 ani, devenind cel mai tânăr portar din istoria competiţiei. Legendarul goalkeeper al madrilenilor a cucerit Liga de două ori, în sezoanele 1999-2000 şi 2001-2002.
Eto’o, al doilea african golgheter din Ligă
Dacă returul Real Madrid – Schalke (3-1) a fost unul fără istoric, nici Chelsea n-a avut emoţii în manşa secundă a întâlnirii cu Galatasaray, deşi scorul fusese strâns în tur, 1-1.
Londonezii au învins cu 2-0 şi au ajuns în sferturi, alături de Real Madrid, Barcelona, PSG, Atletico Madrid şi Bayern Munchen. Drumul gazdelor spre victorie a fost deschis de Eto’o, care a punctat în minutul 4, devenind al doilea african din istoria Ligii Campionilor cu 30 de goluri. Pe primul loc e Drogba, care a adunat 42 de reuşite.
Topul minutelor bifate în Ligă
Nume Minute
Casillas 12.069
Raul 11.999
Xavi 10.820
Roberto Carlos 10.496
Giggs 10.084