Războiul titanilor la Australian Open: s-a stabilit prima semifinală a turneului ATP. Bilanţul de până acum e fabulos
0
Iubitorii tenisului de cea mai bună calitate vor asista la o confruntare apetisantă, la Melbourne, după rezultatele înregistrate, astăzi, în sferturi.
Novak Djokovici (1 ATP) şi Roger Federer (3 ATP) se vor întâlni în semifinalele primului turneu de Mare Şlem din acest an.
Cei doi s-au dispensat, fără probleme, de adversarii pe care i-au întâlnit în sferturi. Mai întâi, Federer l-a învins pe Berdych (6 ATP), scor 7-6, 6-2, 6-4, în două ore şi 18 minute.
Liderul mondial a avut o calificare la fel de lejeră, impunându-se în faţa japonezului Nishikori (7 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-4, în două ore şi zece minute.
Djokovici şi Federer s-au întâlnit de 44 de ori până acum în circuitul ATP, iar fiecare a câştigat 22 de meciuri.
În restul partidelor din sferturi, miercuri, se vor juca următoarele meciuri:
*Murray (2 ATP) – Ferrer (8 ATP) nu înainte de ora 05.30, ora României, Eurosport
*Raonic (14 ATP) – Monfils (25 ATP) ora 10.30, ora României, Eurosport