QPR - Liverpool: patru goluri în ultimele opt minute şi un jucător legendar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
QPR şi-a marcat două autogoluri în meciul cu Liverpool (2-3). FOTO: Getty Images
QPR şi-a marcat două autogoluri în meciul cu Liverpool (2-3). FOTO: Getty Images

Partida QPR - Liverpool, din etapa a opta din Anglia a intrat în cărţile de istorie ale fotbalului, la fel ca şi fundaşul gazdelor, Richard Dunne. În minutul 86, oaspeţii conduceau cu 1-0, la final s-au impus cu 3-2, într-o partidă în care gazdele şi-au trecut în cont două autogoluri!

QPR a rămas pe ultimul loc în Anglia, cu doar patru puncte în opt meciuri. Ultima partidă a londonezilor, pe teren propriu, a fost una memorabilă. 

Liverpool a deschis scorul în minutul 67, prin autogolul lui Richard Dunne, un fundaş legendar mai ales prin faptul că are mai multe reuşite în propria poartă decât în cele adverse.

Cu autogolul din meciul de duminică a ajuns la 10 astfel de "reuşite", de-a lungul carierei, un record în prima ligă engleză (cele mai multe au venit însă în tricoul lui Aston Villa, grupare pentru care irlandezul a evoluatîntre 2009 şi 2013). 

Finalul partidei de pe "Loftus Road" a fost însă unul "nebun", cu patru goluri în ultimele opt minute. Vargas, împrumutat de la Napoli, a egalat în minutul 87, apoi Coutinho a dus-o iarăşi în avantaj pe Liverpool, în minutul 90, cu un gol care părea decisiv. N-a fost, pentru că în minutul 90+2, acelaşi Vargas, introdus de Harry Redknapp abia în minutul 79, a egalat iarăşi.

La ultima fază a meciului (90+5), Caulker i-a ajutat decisiv pe "cormorani", cu al doilea autogol al gazdelor!

S-a încheiat 3-2 pentru Liverpool, care acumulează 13 puncte şi urcă pe 5, cel puţin până la meciul de luni al lui United (11 puncte), cu West Bromwich.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite