Probleme în paradis: jucătorii Stelei sunt arătaţi cu degetul de omul care ar fi trebuit să-i protejeze. Declaraţii dure
0Dacă până acum Gigi Becali era personajul care îi ataca pe fotbalişti în momentele grele, acum şi un alt om din conducerea roş-albaştrilor a început să aibă un comportament similar.
Ultimele patru meciuri ale Stelei în campionat au însemnat trei victorii şi o înfrângere.
Bucureştenii s-au impus cu Astra (1-0), ACS Poli (1-0) şi FC Voluntari (3-2), însă n-au strălucit în nici unul dintre aceste jocuri.
Conştient şi el că echipa are probleme, Laurenţiu Reghecampf a început să dea tot mai mult în jucători. Cele mai dure declaraţii le-a dat chiar după victoria de duminică: „A fost un meci foarte slab din nou. Pe faza de apărare, am făcut multe greşeli. Pierdem mingi, ne facem ocazii, dar nu marcăm. Atunci când ar trebui să fim mai agresivi, nu o facem. Avem mulţi jucători care nu înţeleg asta, chiar dacă ne pregătim în fiecare zi. Sper ca jucătorii să înţeleagă că nu mai avem timp. Trec etapele şi jocul nostru nu e foarte bun. Nu-mi place. Noi ratăm. Alţii au o ocazie şi înscriu. Nu e normal“.