Presa engleză: „Torres a salvat-o pe Chelsea de un dezastru în Liga Europa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa engleză notează joi seară, după calificarea echipei Chelsea în sferturile de finală ale Ligii Europa în urma dublei manşe cu Steaua, că formaţia londoneză a fost salvată de un dezastru de spaniolul Fernando Torres, autorul golului decisiv în returul cu steliştii.

„Fernando Torres a salvat-o pe Chelsea de dezastru în Liga Europa, eliminând-o pe Steaua“, a titrat tabloidul britanic „The Sun“.

„A fost o seară ridicol de distractivă. Încă nu am reuşit să procesez jocul celor de la Spurs. A fost atât de ridicol şi de palpitant încât s-ar putea să am nevoie să procesez până la sferturile de finală. Steaua a făcut din nou situaţia dificilă pentru Chelsea, dar de această dată am avut parte de noutatea unui gol al lui Fernando Torres, apoi lui Fernando Torres i-a sângerat nasul, iar apoi Fernando Torres a ratat un penalti“, se arată la finalul comentariului de pe ediţia online a cotidianului „The Telegraph.

„Daily Mail“ a menţionat: „Torres salvator, Chelsea supravieţuieşte şi se califică în sferturi“.

„Fotbalul este ciudat. Brusc şi aproape de nicăieri, Chelsea are o perioadă deosebită. Cu doar câteva zile în urmă ar fi putut fi condusă cu patru goluri la pauză, dar nu a fost aşa, iar acum este în sferturile Ligii Europa, va rejuca meciul din Cupa Angliei şi are şanse şi în campionat. Ciudat, dar atunci când foloseşti trei jucători minunaţi în combinaţii se întâmplă lucruri minunate. Aceasta este combinaţia dintre Mata, Oscar şi Hazard. Campionii Europei şi-au arătat hotărârea de a rămâne în competiţia continentală, învingând Steaua“, notează şi „The Guardian“.

„Daily Mirror“ scrie că Fernando Torres este eroul meciului în urma căruia Chelsea a evitat o eliminare ruşinoasă din Liga Europa şi că fanii echipei londoneze nu au mai fost atât de entuziasmaţi de un gol înscris de spaniol de anul trecut, din aprilie, de la un meci cu FC Barcelona.

Sportsmole.co.uk notează că echipa Chelsea a trecut peste „provocarea Steaua Bucureşti“.

Echipa Steaua Bucureşti a fost eliminată din Liga Europa, după ce a fost învinsă joi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia engleză Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei.

În meciul tur, disputat la Bucureşti, Steaua a câştigat cu scorul de 1-0. 

Golurile au fost marcate de Mata '34, Terry '58 şi Torres '71 pentru Chelsea, respectiv Chiricheş '45+1 pentru Steaua.

  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite