Petrolul nu glumeşte cu nimeni: Manasse şi Achim au fost excluşi din lot. Motivul a fost publicat pe site-ul oficial al clubluui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre titularii „lupilor“ în partida din etapa trecută, 3-0 cu FC Botoşani, vor urmări meciul din această rundă cu ACS Poli (sâmbătă, ora 19.30, Dolce Sport) din tribune.

Petrolul a început să lege victoriile sub comanda lui Răzvan Lucescu, ajungând la trei partide câştigate la rând în campionat şi la un punct de locul 2, ocupat de Astra. Cu cinci etape înainte de terminarea sezonului însă, oficialii prahovenilor au început să se gândească serios la ce va urma din stagiunea viitoare.

Tocmai de aceea, ei negociază deja cu jucătorii care se apropie de finalul contractului cu „lupii galbeni“. Printre ei se află şi fundaşii Enza-Yamissi Manasse (24 de ani) şi Sebastian Achim (27 de ani). Primul a fost adus la club în sezonul trecut, când a bifat 28 de meciuri în campionat. Achim a ajuns la Ploieşti tot în stagiunea trecută, jucând de 19 ori în Liga I.

În acest campionat, Manasse şi Achim n-au mai fost însă printre titularii obişnuiţi ai prahovenilor, chiar dacă, în runda trecută, au început în victoria cu FC Botoşani, scor 3-0. Sunt şanse însă ca acesta să fi fost ultimul meci pentru cei doi în tricoul Petrolului.

Ce a anunţat clubul?

„Clubul a hotărât să mizeze doar pe fotbaliştii care îşi doresc cu adevărat să continue la Petrolul şi să îmbrace cu mândrie tricoul galben-albastru“, scrie pe site-ul oficial al Petrolului despre excluderea lui Manasse şi Achim din lot, în condiţiile în care aceştia au refeuzat să semneze noi contracte cu formaţia antrenată de Răzvan Lucescu.

779

de minute a evoluat Manasse, în acest sezon, la Petrolul în zece meciuri din Liga I.

636

de minute a adunat Achim la Petrolul în acest campionat în cele opt jocuri în care a fost folosit.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite