Operaţiunile de căutare a victimelor accidentului aviatic din Columbia au fost suspendate, din cauza ploilor abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chapecoense
Chapecoense

Operaţiunle de căutare şi salvare a victimelor accidentului aviatic din Columbia au fost suspendate din cauza ploilor abundente, conform oficialilor aeroportului din Medellin. S-au recuperat până acum 25 de cadavre, iar 5 supravieţuitori au fost duşi la spital.

“Operaţiunile de căutare şi salvare în cazul avionului prăbuşit au fost suspendate din cauza ploilor abundente din zona accidentului”, a anunţat pe Twitter conducerea aeroportului unde urma să aterizeze aeronava. 

Căutările vor fi reluate după ce se va lumina în zonă. Între timp, directorul Autorităţii columbiene pentru Aviaţie Civilă a anunţat că avionul primise prioritate să aterizeze, dar nu a mai ajuns la aeroport. „Avionul anunţase o urgenţă în timp ce se apropia. A primit prioritate să aterizeze, dar apoi am pierdut contactul”, a spus oficialul pentru Blu Radio. Nu este clar de ce nu a mai ajuns aeronava la pistă. Potrivit unor informaţii neconfirmate, aeronava fie a rămas fără combustibil, fie a fost vorba de o problemă la reţeaua electrică. Avionul în care se aflau jucătorii echipei Chapecoense şi care s-a prăbuşit, marţi dimineaţă, în Columbia, fusese utilizat în urmă cu 20 de zile de naţionala Argentinei, cu Messi şi Aguero, pentru deplasarea la meciul cu Brazilia, de la Belo Horizonte, din preliminariile CM-2018. Conform News.ro, aparatul companiei LaMia, un RJ-85, versiunea modernizată a BAE-146, produs de British Aerospace, a fost folosit de jucătorii şi staful tehnic al naţionalei Argentinei în urmă cu 20 de zile, pentru deplasarea în Brazilia, unde Messi şi coechipierii săi au fost învinşi, cu scorul de 3-0. Aparatul a zburat prima dată în 26 martie 1999, fiind folosit de atunci de Mesaba Airlines până în 2007 şi de City Jet până în 2010, an în care a fost trecut în conservare, până în 2013, când a fost preluat în operare de compania LaMia (LÍNEA AÉREA MÉRIDA INTERNACIONAL DE AVIACIÓN), fondată în Venezuela şi mutată apoi în Bolivia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite