Oltenilor le merge bine şi în amicale. CSU Craiova a învins la scor Kazar Lankaran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Răzvan Păsărică
FOTO Răzvan Păsărică

CS Universitatea Craiova a câştigat la scor de neprezentare amicalul disputat împotriva azerilor de la Kazar Lankaran în al doilea amical din stagiul de pregătire din Antalya.

Parcursul bun de anul trecut al Craiovei nu a fost întâmplător. O dovedesc rezultatele obţinute de olteni în noul an, chiar dacă până acum au disputat doar meciuri amicale. După egalul cu puternica formaţie turcă Genclerbirligi, 0-1, CSU a învins cu 3-0 pe Kazar Lankaran din Azerbaijan. Golurile oltenilor au fost marcate de Tîrnăcop în minutul 2 şi Herghelegiu în minutele 59 şi 82.

CSU Craiova a aliniat următorul 11: Bălgrădean - Achim, Izvoranu, Frăsinescu, Briceag - Tîrnăcop, Cârstea, Brandan, Varga - Bawab, Ivan. În repriza a doua, Cârţu şi Săndoi au folosit următorii jucători: Straton - Dumitraş, Frăsinescu, Acka, Vătăjelu - Manea, Briceag (Georgescu '85), Madson, Mateiu - Băluţă, Herghelegiu.

"A fost un joc de pregătire cu un adversar bătăios, dârz. Echipa din Lankaran, având în vedere că începe mult mai devreme campionatul, la sfârşitul acestei luni, este într-o altă etapă a pregătirii fizice. A fost un fotbal deschis, ne bucurăm pentru victorie, chiar dacă a fost un meci amical. Am reuşit să rulăm toţi jucătorii, au avut fiecare câte o repriză, cu excepţia lui Frăsinescu şi Briceag, care au evoluat tot jocul. Este o partidă care vine după zece zile de pregătire intensă şi nu putem decât să ne declarăm mulţumiţi. Nu am făcut un scop din a ne păstra invincibilitatea şi în amicale, dar e bine că se întâmplă acest lucru. În fotbal se spune că victoriile aduc victorii. Principalul scop este însă acela de a pregăti cât mai bine echipa pentru jocurile de campionat", a spus Emil Săndoi, citat de Mediafax, la finalul amicalului câştigat de echipa sa

Următorul meci de pregătire al oltenilor în Antalyia este programat duminică împotriva lui Anji Mahacikala din Rusia.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite