OK! Interviu cu Andrei Pavel: „Au fost nişte ani foarte grei în viaţa mea“
0C-aşa-i tenisul. Iubeşti să-l urăşti, urăşti că nu-l mai iubeşti, apoi ţi-e dor şi-l iubeşti din nou. Se împlinesc aproape şase ani de când Andrei îşi juca ultimul meci, ca tenisman profesionist, la Bucureşti, iar noi îl pierdeam pe unul dintre cei mai pasionali jucători ai noştri, de la Ilie Năstase încoace.
Fostul număr 13 mondial a învăţat ce este viaţa în Germania, acolo unde a trăit 20 de ani, pentru a începe, apoi, o aventură americană împreună cu fosta soţie, Simone, şi cei doi copii ai săi. N-a fost să fi e, iar rădăcinile l-au adus înapoi în România, acolo unde l-am întâlnit şi noi... pe noul Andrei. Un Andrei eliberat de constrângeri şi păreri de rău, care a luat viaţa de la capăt, ca antrenor de tenis şi bărbat care iubeşte. Şi este iubit.
Andrei, pe unde te poartă tenisul zilele astea?
Andrei Momentan nu lucrez cu nimeni ca antrenor, sunt doar căpitanul echipei României de Cupa Davis. Am lucrat până acum o lună cu tenismanul Patrick Ciorcilă, din Cluj, dar el s-a decis ca, pentru o perioadă, să se axeze pe şcoală. Iar eu sunt, acum, în aşteptări. Am petrecut o perioadă foarte frumoasă la Cluj, cu Patrick, un băiat extraordinar, şi cu familia lui. Dar tenisul este câteodată nesigur şi, mai ales la vârsta asta, de 18 ani, este importantă şi şcoala. După aceea, va vedea ce vrea să facă.
Te-ai mutat defi nitiv în România sau locuieşti aici temporar?
Locuiesc în Bucureşti şi mă simt ca acasă, aici, în complexul rezidenţial Stejarii. Iar country clubul acesta este unul dintre cele mai frumoase pe care eu le-am văzut vreodată. Dar, în ultima perioadă, am stat destul de puţin în ţară, am fost foarte mult plecat, mai ales în America. Înainte de asta, am făcut naveta foarte mult, la Cluj. Şi pe semne că, pe viitor, tot aşa o să-mi arate viaţa. Tot pe drum.
Şi nu ţi-e greu să n-ai un loc stabil, o casă în care să te aşezi mai mult?
Câteodată e greu, dar eu aşa m-am obişnuit. Asta mi-e viaţa. Mă aflu într-o perioadă de regăsire a mea, n-am crezut c-o să-mi fie atât de greu. Sunt aproape şase ani de când m-am retras din circuitul profesionist şi a fost o tranziţie dificilă. Şi încă este destul de grea.
Pentru că-ţi lipsesc anii în care jucai...
Sincer îţi spun că mi-e foarte dor de acea perioadă. Îmi lipseşte foarte mult. Dar şi ceea ce fac acum, antrenoratul, este o pasiune care prinde contur din ce mai în ce mai mult. Însă e un lucru mai greu decât aş fi crezut, atunci când eram jucător. Ca antrenor, trebuie să formezi jucătorul, să te gândeşti 24 de ore din 24 cum să-l ajuţi. În plus, ca jucător, atunci când făceai un lucru bun, răsplata era a ta. Acum, ca antrenor, răsplata e a jucătorilor şi trebuie să te obişnuieşti cu chestia asta. Dar asta nu mă deranjează, însă este o schimbare cu care trebuie să te obişnuieşti.
Se încarcă comentariile...
