Narcis Răducan a mai bifat o despărţire. A plecat şi de la ASA Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcis Răducan FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor
Narcis Răducan FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor

Narcis Răducan a încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureş, echipă la care a fost conducător în partea  adoua a sezonului.

"Începând de azi am încetat colaborarea cu ASA Târgu Mureş şi nu am activat, de comun acord, opţiunea de prelungire a contractului scadent luna aceasta. Din păcate a trebuit în ultimul an să mă acomodez coordonatelor fotbalului românesc şi modelului de manager cerut pe piaţă şi, din dorinţa de a creea şi pune în aplicare proiecte pe durată lungă, m-am specializat în «upgradarea» performanţelor unei echipe pe termen foarte scurt. Lipsa coerenţei şi stabilităţii de orice fel din Liga I nu îmi va schimba principiile, dar mă obligă să caut cadrul de lucru care mi-l doresc şi e normal", a spus Răducan pentru Mediafax.

Narcis Răducan speră ca formaţia ASA Târgu Mureş să aibă un parcurs cât mai bun în ediţia următoare a Ligii Europa.

"Mă bucur că am pus umărul la cea mai frumoasă participare a unei nou-promovate în prima ligă şi rămân cu bucuria că am lăsat clubul cu statutul de vicecampioană, deşi altul ne era obiectivul. Mulţumesc mureşenilor pentru susţinere şi sper să facă cinste României în Liga Europa", a adăugat Răducan.

În ceea ce priveşte viitorul său, el a menţionat că se află în tratative cu două cluburi, dar încă nu a luat o decizie. "Sunt în tratative cu două cluburi şi în scurt timp voi lua o decizie", a precizat Răducan.

Narcis Răducan a trecut pe la cele mai multe echipe din Liga I în acest sezon din postura de conducător. A început sezonul la 1 iulie alături de antrenorul Bogdan Stelea şi finanţatorul Gheorghe Hagi la Viitorul. După numai o lună, Răducan a părăsit postul.

A trecut la Concordia Chiajna la jumătatea lunii iulie, când antrenor era Marius Şumudică. La începutul lunii noiembrie a acceptat oferta celor de la Astra Giurgiu şi şi-a mutat din nou bagajele. A rezistat la Giurgiu doar până la jumătatea lunii ianuarie, când a demisionat, după care a trecut la ASA Tg. Mureş.

În trecut, el a mai fost manager la Urziceni, Steaua şi Oţelul.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite