Mutu sparge frontiera indiană. Din Brunei în Ecuador, Australia sau Islanda, românii au jucat peste tot în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbalistul Petrolului este primul român care va juca în India. De-a lungul vremii, conaţionalii săi au împânzit lumea, evoluând în toate colţurile ei, de la America şi Canada până la Africa de Sud, Ecuador, Islanda, Singapore sau Australia.

Adrian Mutu aşteaptă eliberarea vizei de India după care va pleca spre exotica ţară asiatică, unde se pune pe picioare un proiect grandios de popularizare a fotbalului. Mutu va juca trei luni pentru indieni şi va deveni astfel primul român care alege această destinaţie. În acest fel fotbalul românesc mai sparge o frontieră şi continuă procesul de globalizare început cu mulţi ani în urmă şi care i-a adus pe jucătorii români pe toate continentele pe care se joacă fotbal.
America de Nord
Belo, primul român în Lumea Nouă

Primul fotbalist român care a jucat fotbal în America de Nord a fost Miodrag Belodedici, care între 1996 şi 1998 a evoluat la Atlante, în Mexic. Tot acolo a ajuns şi Ilie Dumitrescu, în sezonul 1997-1998, cei doi făcând o impresie foarte bună într-un fotbal în care pătrund foarte puţin europeni. După ei, Costel Stănici, fost fotbalist la Sportul Studenţesc, a intrat în soccerul american, jucând un an, 1998-1999, la Minesotta Thunder. Nu se născuse actualul MLS, liga americană de fotbal plină de vedete, însă acolo avea să joace Alexandru Zotincă (foto jos), ex-Inter Sibiu şi Steaua, care a jucat la Kansas City (2003-2006) şi Chivas Los Angeles (2007-2010). În momentul de faţă, România îl are în SUA pe Răzvan Cociş, care îmbracă tricoul echipei Chicago Fire. Mai sus de America, în Canada, unde fotbalul a scos capul mai târziu, a jucat un fost portar al Universităţii Craiova. Andrei Bădescu a apărat la Montreal Impact pănă în 2012, când s-a retras din cauza unei accidentări. Tot pe continentul nord-american, Mihai Stoichiţă şi Marius Lăcătuş au fost antrenorii naţionalei Panama, în 2001.


America de Sud
Burcă de Ecuador
Un singur fotbalist român a jucat în America de Sud. Este vorba despre Ovidiu Burcă,  acum director executiv la Oţelul. Burcă a evoluat la Emelec, în Ecuador, pe când avea doar 18 ani. El a ajuns acolo de la Şcoala Gică Popescu şi a stat doar un an, plecând ulterior în Japonia. America de Sud e o piaţă plină de fotbalişti talentaţi, unde rar sunt aduşi europeni. Basarab Panduru a fost la un moment dat la un pas de un transfer în Brazilia, la Botafogo, sub formă de împrumut de la FC Porto, dar afacerea a căzut.
Africa
Tibi Lung din Africa de Sud
La începutul anilor 1990, românii au invadat fotbalul din nordul Africii, însă mai mult la nivel de antrenori. Balaci a activat în Maroc iar Mircea Rădulescu a fost antrenorul Egiptului şi al Algeriei, dar a pregătit şi un club din Tunisia. Pe timpul comunismului, românul Gheorghe Mărdărescu a câştigat cu naţionala Marocului Cupa Africii pe Naţiuni, în 1977. Ceauşescu obişnuia să trimită antrenori români în ţările partenere economice, mândrindu-se cu valoarea acestora. Fotbalistul român care a făcut carieră în fotbalul magrebian este Valeriu Tiţa, fotbalist timp de opt sezone la Olympique de Casablanca (1993-1998) şi Magreb de Fes (1998-2001). Ultimul român prezent pe „Continentul negru” este Tibi Lung, fiul lui Silviu Lung, care şi-a încheiat cariera la Mpumalanga Black Aces, în campionatul Africii de Sud.

image

Australia


„Cangurul” Cristea
Cristian Cristea (foto sus), atacantul Oţelului, a evoluat pentru echipa australiană Southern Stars, din liga a doua. A fost ajutat să se transfere acolo de paşaportul francez pe care îl deţine, el mutându-se cu familia în Hexagon în 1990. Cristea a fost arestat la Antipozi deoarece împreună cu alţi şapte colegi a fost bănuit de implicare într-un meci aranjat. S-a dovedit nevinovat dar la finalul sezonului trecut a plecat din Australia şi a venit în Liga I.
Asia
N-am ratat nici Bruneiul
Cel mai mare continent al lumii nu mai e demult o necunoscută pentru jucătorii români. Pavel Badea şi Cosmin Olăroiu au jucat în Japonia şi Coreea de Sud la sfârşitul anilor 1990. Apoi, o serie întreagă de fotbalişti au evoluat în China, de la Mara şi Gane până la Dănciulescu sau Alexa, iar Lucian Goian şi Cristian Dănălache sunt şi acum acolo. În Coreea de Sud au fost Luţu, Gabi Popescu, Neaga, Aliuţă, Mihalcea şi Zicu, ultimul revenit în iarnă din îndepărtat ţară asiatică. Zona Orientului Mijlociu a fost şi ea „cucerită” de fotbaliştii români, care au bifat Arabia Saudită, unde e Pintilii acum, Emiratele Arabe Unite, unde e Rădoi, iar Qatar, Oman şi Kuweit au adoptat antrenori din ţara noastră. Siria, în vremurile când nu era război, Liban şi Israel (Hoban joacă acum la Hapoel Beer Sheeva) au avut şi ele prezenţe româneşti. Iranul, Kazahstan, Azerbaidjan şi Armenia n-au scăpat nici ele, dar românii au atins şi ţări în care fotbalul pare ceva exotic.
Fostul jucător al lui FC Braşov, Vasile Ghindaru, a jucat în Singapore, Leonida Nedelcu a antrenat în Myanmar iar Leontin Chiţescu (foto jos), ex-atacant la UTA, Poli Timişoara şi CFR Cluj şi-a încercat norocul la trei echipe din Indonezia şi una din Thailanda. Plus, una din Malta, mult mai aproape de casă. Robert Niţă, fost la Rapid, a pus ghetele în cui  după o experienţă în Vietnam. Petrişor Voinea, care n-a jucat niciodată în România, e component al formaţiei Sun Pegasus, din campionatul Hong Kongului. Foşti jucători la Universitatea Cluj, cu ani în urmă, Fedor şi Socaciu au ajuns la un moment dat în Sultanatul Brunei, primul jucând chiar pentru naţionala acestei ţări, la insistenţele familiei care conducea ţara. Deşi, pare extrem de periculos în 2010-2011, Brighiu şi Adi Ilie (fără nicio legătură cu Cobra) au evoluat în campionatul Irakului. Ei au jucat la echipa kurdă FC Zakho, din prima ligă irakiană şi au mărturisit că fotbalul este un sport foarte popular în ciuda faptului că ţara este încă zguduită de conflicte armate.

image


Europa
Continentul cucerit aproape total
Evident că cele mai multe transferuri din România s-au făcut în Europa. Practic, dintre ţările care au campionat doar în Irlanda de Nord, Macedonia, Andorra, Estonia, Gibraltar şi Muntenegru nu s-au înregistrat prezenţe româneşti. Şi nici în Liechenstein, unde singura competiţie internă este o cupă organizată la Vaduz. Statisticile se referă doar la echipe din primele două ligi, fiind posibil ca nivel mai jos sau la amatori să fi existat jucători români şi în ţări nemenţionate. Atât în Europa, cât şi pe celelalte continente.
Românii au ajuns până în Islanda şi Feroe, dar au invadat şi Malta, ba chiar şi San Marino, unde Valentin Grigore, de profesie ospătar, a fost golgheterul sezonului trecut. Grigore e unul dintre cei mai bine plătiţi jucători de acolo, având în fotbalul amator un salariu lunar de 1.500 de euro, plus câteva bonusuri.
După cum se ştie, porţile României s-au deschis după 1990, dar şi pe vremea comunismului au existat cazuri când anumiţi fotbalişti au primit dreptul de a pleca afară.  Cei în cauză erau de obicei, jucători aflaţi la finalul carierei, „care îşi făcuseră datoria faţă de ţară şi partid”, după cum le plăcea celor de atunci să spună. La începutul anilor 1970, zece jucători români au primit dreptul a pleca să joace în Turcia. Între ei, Ion Nunweiller (Fenerbahce), Lică Nunweiller (Beşiktaş), Ion Motroc (Altay Izmir), Datcu (Fenerbahce), Gheorghe Constantin şi Emeric Ienei (Kaiserispor). Turcii aveau atunci un fotbal de lumea treia şi încercau să-l ridice aducând străini, iar din blocul comunist cea mai mare căutare o aveau sârbii şi românii. Odată ce regimul a devenit tot mai strict, posibilităţile de a pleca afară au devenit tot mai puţine. Oficial, din 1973 şi până în 1988 nu s-a mai dat drumul niciunui jucător, drept pentru care cei mai curajoşi au decis să fugă din hoteluri, la turneele pe care le efectuau cu echipele în Occident. Abia în anul premergător Revoluţiei, Boloni, Cămătaru, Piţurcă, Tudorel Stoica, Bălan şi Iorgulescu au fost lăsaţi să plece în alte campionate.
 

image


Cele mai mari echipe la care au jucat românii:
Real Madrid: Hagi
Barcelona: Hagi, Gică Popescu
Juventus: Mutu
Milan: Răducioiu, Contra
Inter: Mutu, Chivu, Zicu
Ajax: Chivu, Lobonţ, Mitea, Ogăraru
Chelsea: Dan Petrescu, Mutu
Dortmund: Marcel Răducanu
Benfica: Panduru
FC Porto: Panduru, I. Timofte, Săpunaru

image


Ţările în care au jucat românii


EUROPA
Albania
Anglia
Austria
Belarus
Belgia
Bosnia-Herţegovina
Bulgaria
Cehia
Cipru
Croaţia
Danemarca
Elveţia
Feroe
Finlanda
Franţa
Georgia
Germania
Grecia
Irlanda
Italia
Islanda
Letonia
Lituania
Luxemburg
Malta
Moldova
Norvegia
Olanda
Polonia
Portugalia
Rusia
San Marino
Serbia
Scoţia
Slovacia
Slovenia
Spania
Suedia
Turcia
Ucraina
Ungaria

AMERICA DE SUD

Ecuador

AMERICA DE NORD

Canada
Mexic
SUA

AFRICA

Africa de Sud
Algeria
Egipt
Maroc
Tunisia

ASIA
Armenia
Azerbaidjan
Arabia Saudită
Brunei
China
Coreea de Sud
EAU
Hong Kong
Indonezia
Iordania
Iran
Iraq
Israel

Japonia
Kazahstan

Kuweit
Liban
Malaysia
Maldive
Myanmar
Oman
Qatar
Singapore
Siria
Uzbekistan
Vietnam

OCEANIA
Australia
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite