Monica Niculescu, în finala de dublu la Nottingham. Irina Bara, învinsă la Valencia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Niculescu Foto EPA EFE (arhivă)
Monica Niculescu Foto EPA EFE (arhivă)

Perechea Monica Niculescu/Caroline Dolehide (România/SUA), cap de serie numărul 4, s-a calificat, sâmbătă, în finala de dublu a turneului de categorie WTA 250 de la Nottingham.

Cele două sportive au învins în semifinale echipa Vivian Heisen/Samantha Murray Sharan (Germania/Marea Britanie), scor 4-6, 6-3, 10-3, într-o oră şi 21 de minute.

În ultimul act, românca şi colega sa vor întâlni echipa care se va impune în meciul Beatriz Haddad Maia/Shuai Zhang (Brazilia/China), cap de serie 1 – Shuko Aoyama/Hao-Ching Chan (Japonia/Taiwan), cap de serie 3.

Câştigătoarele turneului vor obţine 12.000 de dolari şi 280 de puncte, iar învinsele 6.700 de dolari şi 180 de puncte.

La Valencia, turneu de categorie WTA 125, Irina Bara şi Ekaterine Gorgodze (Georgia), favorite principale, au ratat calificarea în finală, fiind învinse de echipa spaniolă Aliona Bolsova/Rebeka Masarova, scor 6-4, 6-3.

Participarea în semifinale este recompensată cu 2.600 de dolari şi 57 de puncte.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite