Mitică, lasă-ne!
0Astăzi au loc alegeri pentru şefia Ligii Profesioniste de Fotbal. Actualul preşedinte, Mitică Dragomir, candidează pentru al treilea mandat după ce a condus cu mână de fier destinele campionatului intern timp de 17 ani.
Nu ştiu multe despre Gino Iorgulescu, contracandidatul lui Mitică Dragomir la şefia Ligii Profesioniste de Fotbal. Dar ştiu că, de câte ori aud de Mitică, îmi aduc aminte de scandaluri, de injurii, de tupeu nesimţit, de agramaţi şi de tot ce merge rău în fotbalul românesc.
Mitică este, pe nişa lui de activitate, expresia perfectă a modelului de succes post-decembrist. Arogant şi incisiv, a reuşit să se impună atât în lumea afacerilor cât şi în lumea fotbalului autohton. Cine s-a luat de el şi i s-a opus public, a simţit pe pielea lui ce însemnă forţa unui speculant îmbogăţit de pe urma haosului tranziţiei. A scuipat public pe oricine i s-a pus în cale şi a ajuns atât de puternic încât şi-a permis să fie şi iertător, să-şi îngenucheze opozanţii şi să-i mângâie apoi părinteşte pe creştet în postura de învinşi.
Ca şi personajele celebre ale literaturii române, ajuns mare boier în România, a avut nevoie de recunoaştere socială şi a ajuns pentru o perioadă deputat în Parlamentul României.
Probabil are un suflet mare şi este generos şi bun, milostiv şi drept cu apropiaţii săi şi cu cei care îi cântă în strună. Eu aşa sper.
Dar, în calitate de simplu microbist care suferă şi se bucură pentru orice performanţă sau eşec al echipelor de fotbal româneşti, îl rog să lase fotbalul românesc în pace. Să-şi vadă de banii câştigaţi în mod cinstit, să-şi vadă de familie şi de orice alt interes pe care îl mai are şi să aibă înţelepciunea de a renunţa atunci când este cazul.
Nu de alta dar noi, oamenii simplii, care se uită la televizor sau merg la meciuri, atunci când timpul sau banii le permit, ne-am săturat de acelaşi personaj care decide ce e bine şi ce e rău în fotbalul românesc.
Argumente pro şi contra realegerii lui Mitică Dragomir se pot găsi cu duiumul. Dar, dacă tot s-a îmbogăţit şi a trăit bine de pe urma fotbalului românesc, Mitică ar face bine să se retragă şi să dea înapoi acestui sport şansa de a încerca altceva. Bun, rău, cum o fi contracandidatul lui, reprezintă SCHIMBAREA. Reprezintă şansa fotbalului românesc de a fi mai bun.
Aşa că te rugăm, Mitică Dragomir, LASĂ-NE să constatăm că ai fost bun conducător şi că se poate şi mai rău fără tine. LASĂ-NE să vedem ce pot şi alţii, oricare ar fi ei. LASĂ-NE să ne BUCURĂM de fotbal!