Meci de cinci stele: Avem finala Europeanului de handbal! Duminică, la Paris, se va scrie istorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gnonsiane Niombla (Franţa)
Gnonsiane Niombla (Franţa)

România a ratat meciul pentru medalia de aur care va fi disputat de două formaţii care s-au întâlnit şi în prima fază a grupelor.

După o primă semifinală în care Rusia a trecut, fără mari emoţii, de România, Franţa, gazda turneului, a întâlnit Olanda, în a doua semifinală.

După o primă repriză echilibrată în care gazdele au condus cu 12-11, partea secundă a fost dominată, fără probleme, de Franţa. Astfel, s-a terminat 27-21, iar Franţa va juca, în premieră, o finală de Campionat European, după ce până acum a obţinut de trei ori medalia de bronz (2003, 2006, 2016). Rusia, în schimb, are un loc 2 (2006).

Indiferent de numele învingătoarei în finala de duminică (ora 18.30), vom avea o echipă care va câştiga pentru prima dată Europeanul de handbal. Dincolo de miza trofeului, campioana continentală va obţine şi biletele pentru Jocurile Olimpice din 2020.

Tot duminică, dar în finala mică, România va înfrunta Olanda, de la ora 15.00 (TVR 1).

Practic, atât finala, cât şi meciul pentru locul 3 sunt reeditarea unor confruntări din grupe. Franţa şi Rusia s-au întâlnit în prima fază a grupelor, rusoaicele câştigând cu 26-23.

Şi România şi Olanda s-au întâlnit, însă în Grupa Principală II. Atunci, olandezele au câştigat cu 29-24.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite