Maxim, umilit cu Stuttgart în Bundesliga: românul a dat două pase de gol, dar echipa sa e într-o situaţie dramatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alex Maxim
Alex Maxim

Titular şi integralist în ultimul meci din etapa cu numărul 32, mijlocaşul de 25 de ani a avut o prestaţie foarte bună, însă eforturile sale au fost irosite de colegii săi.

Stuttgart a fost zdrobită într-o întâlnire crucială pentru evitarea retrogradării, pierzând cu 2-6 pe terenul celor de la Werder Bremen.

Partida părea că va fi una echilibrată, după ce gazdele au deschis scorul, dar „şvabii“ au egalat din pasa lui Maxim. La pauză a fost, totuşi, 3-1 pentru Werder Bremen. Chiar şi aşa însă, după reluare, oaspeţii au redus din handicap, după o nouă pasă decisivă dată de Maxim. Apoi însă, a venit căderea celor de la Stuttgart care au încasat încă trei goluri, pierzând la scor de tenis.

Rezultatul a coborât Stuttgart pe locul 17, penultimul, cu 33 de puncte. cu două runde înainte de terminarea campionatului, Maxim şi colegii săi au ajuns pe o poziţie care duce în liga secundă. Stuttgart e la egalitate de puncte cu locul 16, cel care asigură prezenţa în barajul pentru salvare, şi la un punct de poziţia a 15-a, prima salvatoare şi pe care a urcat Werder Bremen după victoria de luni.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLURILE MECIULUI

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite