VIDEO Simona Halep e în semifinale la Indian Wells după o încleştare teribilă
0Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Indian Wells după ce a trecut de Petra Martici în trei seturi, scor 6-4, 6-7, 6-3.
„Am luptat, refuzat să pierd şi am câştigat. A fost greu cu vântul, am fost frustrată, ea a alternat mult loviturile, nu ştiu cum am câştigat, dar important e că am făcut-o“ , a spus Simona Halep după o partidă de aproape două ore şi jumătate.
Contra Petrei Martici, din Croaţia, locul 51 WTA, meciul a fost mult mai complicat decât părea pe hârtie. Halep a câştigat primul set cu 6-4, dar în partea a doua a fost nevoită să revină de la 5-2 şi n-a mai găsit resurse decât pentru a împinge setul în tie-break. Acolo, Martici s-a impus cu 7-5.
În setul decisiv, Martici a condus cu 3-1, dar Simona a reuşit să câştige punctele decisive în fiecare joc şi a câştigat cinci gameuri consecutive şi meciul.
VIDEO Moment tensionat între Halep şi Cahill!
În semifinale, Simona o va întâlni pe câştigătoarea din meciul Karolina Pliskova - Naomi Osaka.
Setul al treilea 6-3 Halep.
5-3 Halep, care va servi pentru meci. Un challenge ideal cerut de Simona la 40-40, la o minge pe care arbitrul de linie o văzuse bună.
4-3 Halep, care reuşeşte trei jocuri la rând şi revine la conducere.
3-2 Martici. Croata e în continuare cu un break în faţa Simonei.
2-1 pentru Martici, care reuşeşte breakul. La 1-1, croata a salvat două mingi de break. Darren Cahill vine din nou pe teren.
Setul al doilea, 7-6 pentru Martici
Tiebreak: 7-5 pentru croată. Martici a condus cu 5-2, Halep a egalat, dar adversara ei a luat următoarele două puncte şi a câştigat tiebreakul cu 7-5.
6-6 vom avea tiebreak în setul al doilea.
6-5 Martici, Simona va servi pentru a împinge setul în tie-break.
5-4 pentru Martici, Halep reuşeşte două jocuri la rând şi va servi pentru egalare.
5-2 Martici, croata e la un singur joc de câştigarea setului.
4-1 pentru jucătoarea din Split, cu un break în faţă în continuare.
3-0 în favoarea croatei, care are un start lansat de set.
1-0 Martici, joc la serviciu, croata a salvat două mingi de break.
Setul unu, 6-4 Halep
Prim set câştigat de Simona cu 6-4 după 39 de minute de joc. Diferenţa a făcut-o chiar breakul din primul joc, după care s-a mers cap la cap cu serviciu până la 6-4.
5-4 pentru Simona, care va servi pentru câştigarea primului set.
4-3 pentru liderul mondial, alte două gameuri pe serviciu.
3-2 Halep, care rămâne în faţă cu breakul din primul joc.
2-1 în favoarea jucătoarei noastre.
1-0 pentru Halep, care începe cu break.
Croata este pe locul 51 WTA, şi a învins-o marţi, în optimi, cu 6-3, 7-6 (4), pe jucătoarea cehă de 18 ani Marketa Vondrousova, locul 54 WTA.
Simona Halep şi Petra Martici sunt la egalitate la întâlnirile directe, 1-1, dar partidele sunt din 2015 şi 2011. În 2015, la Guanghzou, Simona a învins cu 6-4, 6-2, iar în 2011, la Copenhaga, Martici s-a impus cu 6-3, 5-7, 7-5.
Până la meciul cu Vondrousova, Martici le-a mai bătut pe Jelena Ostapenko şi pe Tatjana Maria.
Dacă trece de Martici, Simona Halep va juca în semifinale cu învingătoarea din meciul Naomi Osaka - Karolina Pliskova.
Partida începe la 22.35