Liga I, un gol în două meciuri: Pandurii - CSMS Iaşi 0-0, ACS Poli - Voluntari 1-0

Liga I, un gol în două meciuri: Pandurii - CSMS Iaşi 0-0, ACS Poli - Voluntari 1-0

Imagine dezolantă de la meciul Pandurii - Iaşi, fără spectatori în tribune, fără goluri pe teren FOTO Mediafax

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată luni seară, la Drobeta Turnu Severin, cu echipa CSM Poli Iaşi, ultimul joc al etapei a doua a play-out-ului Ligii I.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cele două echipe au evoluat în următoarele formule:

Pandurii Târgu Jiu: Stanca - Samson, Ene, Fl. Ilie, Buşu - Cioinac, Zaina - Hlistei (Păcurar '66), Surugiu (Trifu '83), Firţulescu (Pîrcălabu '74) - Negruţ. Antrenor: Flavius Stoican.

CSM Poli Iaşi: Grahovac - Bosoi, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu - Răuţă, V. Gheorghe (Mitic '64) - Bole, An. Cristea (Ciucur '73), Ştefănescu (Panţâru '90+2) - Golubovici. Antrenor: Eugen Neagoe.

Victorie pentru Timişoara

Formaţia Poli Timişoara a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Voluntari, în etapa a doua a play-out-ului Ligii I.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Popovici, în minutul 55. Acesta a împins mingea în plasă din trei metri, după o centrare a lui Şeroni.

Poli Timişoara: Straton - Străuţ, Scutaru (Bocşan '69), Cînu, Şeroni (Neagu '84) - Artean, Soljic - Bărbuţ, Croitoru, Fucek (Poparadu '57) - Popovici. Antrenor: Ionuţ Popa

FC Voluntari: Gavrilaş - Filipov, Balaur, Cazan, Al. Coman - Novac, C. Lazăr, L. Marinescu (Ionescu '75) - Căpăţână (Deac '46), Cernat, Ivanovici (Voduţ '65). Antrenor:Dinu Todoran

Înainte de startul jocului s-a ţinut un minut de reculegere în memoria fostului fotbalist al Politehnicii Timişoara, Adrian Stoicov, care a încetat din viaţă săptămâna trecută. Jucătorii echipei gazdă au intrat pe teren cu un banner cu mesajul: "Nu te vom uita niciodată, Adrian Stoicov" şi cu tricouri pe care scria "R.I.P. Stoicov Adrian".

Sursa: News.ro

citeste totul despre: