Liga I: Dinamo - Gaz Metan Mediaş 1-1, pas greşit al "câinilor" în meciul dedicat suporterului dinamovist decedat
0Formaţia Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată vineri seară, pe teren propriu, în compania echipei Gaz Metan Mediaş, în etapa a VI-a a Ligii I.
Au marcat Valentin Lazăr '14 pentru Dinamo şi Azdren Llullaku '40 pentru Gaz Metan.
1-0: Lazăr primeşte o minge de la Rotariu la marginea careului, driblează portarul şi înscrie.
1-1: Llullaku pătrunde în careul dinamovist şi înscrie cu un şut la colţul lung de la aproximativ 16 metru lateral stânga.
Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, Vl. Olteanu – Busuladzici - D. Rotariu, Hanca (Popa '78), Palici, V. Lazăr (Petre '85 – Gnohere. Antrenor: Ioan Andone
Gaz Metan Mediaş: Greab – V. Creţu, Trtovac, Susnjar, R. Romeo – R. Zaharia, I. Cristea – Al. Munteanu (Lupu '83), Danci, Llullaku (Buzean '89) – Axente (Gavra '59). Antrenor: Cristian Pustai
Cartonaşe galbene: Gnohere '36, V. Lazăr '52, Nedelcearu '57 / Susnjar '34, Llullaku '43, Lupu '90+2, Buzean '90+3
Arbitri: Andrei Chivulete (central) - Adrian Popescu, Valentin Dumitru (asistenţi) - Marius Avram (rezervă)
Observatori: Viorel Anghelinei, George Ionescu
La meci au asistat 2.643 de spectatori.
Partida a fost precedată de un moment de reculegere în memoria suporterului Adrian Daniel Matei, decedat după derbiul de săptămâna trecută cu Steaua. "BUBU, CÂINE ŞI DUPĂ MOARTE", a fost mesajul echipei din Şoseaua Ştefan cel Mare, transmis în numele tuturor dinamoviştilor.
"Ultras e un mod de viaţă. Crima? Intoleranţă în societatea noastră", a fost mesajul unui banner afişat la Peluza Sud.
La PCH, s-au afişat bannere cu mesajele: Coregrafii interzise şi crime comise" , "Bubu, rămas bun" şi "Neputinţa voastră s-a reflectat în moartea unui copil nevinovat'. De asemenea, la una din intrările de la PCH a fost arborat un steag negru.
Suporterii au scandat: "Bubu" şi "După moarte, eşti câine şi după moarte".
Fanii dinamovişti au scandat împotriva Stelei, dar şi împotriva galeriei rapidiste, deoarece se speculează că suporterul care ar fi cauzat decesul fanului de 18 ani ar fi rapidist.
În minutul 7, arbitrul Andrei Chivulete a oprit pentru scurt timp jocul din cauza scandărilor suporterilor, iar fanilor li s-a cerut să înceteze cu scandările jignitoare, informează news.ro.
Într-un alt meci din Liga I, Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi au încheiat la egalitate, scor 0-0.
Concordia Chiajna: Bălgrădean - Feussi, A. Albu, Melinte, Mamele - Bucurică, Buleică, Grădinaru, N. Roşu (Serediuc ’65) - M. Cristescu, Pena. Antrenor: Emil Săndoi.
CSM Poli Iaşi: Grahovac - Voicu, Ciucă, Mihalache, Frăsinescu, Ţigănaşu - Bole, Mitic, V. Gheorghe, Ştefănescu – Cristea (Piccioni ’90). Antrenor: Nicolo Napoli