JO 2020 Tokyo, fotbal: Rădoi, optimist după succesul cu Honduras: „Mai putem reuşi ceva!“ Ce a declarat Mihai Stoichiţă
0
Reprezentativa României a debutat cu o victorie, joi, la Kashima, în faţa echipei Hondurasului, scor 1-0 (1-0), în prima etapă a Grupei B a turneului olimpic.
După meci, selecţionerul Mirel Rădoi a declarat că echipa sa a dat dovadă de unitate de grup, determinare şi sacrificiu. "Victoria nu vine niciodată uşor. A fost unitate de grup, determinare, sacrificiu. Jucătorii au avut curaj şi personalitate. Am cedat iniţiativa, nu suntem la un nivel fizic foarte bun, dar sperăm de la meci la meci să mai acumulăm ceva. În următoarele două partide, cu trei puncte, prin jocul rezultatelor, ne putem califica mai departe. Ne bucurăm că am debutat cu dreptul. Deja suntem câştigători, am venit aici ca învingători, sunt sigur că mai putem reuşi ceva", a spus Rădoi la TVR.
Stoichiţă: "Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi"
Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, i-a lăudat şi el pe tricolori, dar a recunoscut că jocul acestora nu a fost unul entuziasmant. "Este o victorie meritată, este rodul inteligenţei şi sacrificiului. Poate nu am fost echipa care să dominăm Honduras, nu este o echipă uşoară. Ei au adus tot ce au mai bun în ţară. Trebuie felicitaţi băieţii pentru sacrifiu şi inteligenţă. Este foarte bine, este o mândrie pentru mine, de 57 de ani aşteptăm, îi felicit pe toţi. Mirel a fost un antrenor sigur în faza de apărare şi speculativ pe atac. Nu am fost frumoşi, dar am fost eficienţi. Mirel Rădoi este realist, ştie ce are la îndemână şi s-a adaptat. Dacă am fi avut toţi jucătorii care au participat la această calificare şi care ar fi avut dreptul să joace, am fi fost îndreptăţiţi să tânjim după o medalie. Eu am încredere în grupul ăsta, să vedem", a declarat Stoichiţă la TVR.
Citeşte şi