INTERVIU Alin Petrache, preşedintele COSR, spune câte medalii aşteaptă de la Rio 2016 şi dezvăluie cine va fi port drapelul României la Olimpiadă
0Şeful olimpismului românesc crede că sportivii români pot îndeplini numărul de medalii asumat de Comisia Tehnică a COSR şi precizează că sportul românesc traversează un moment extrem de delicat.
“Weekend Adevărul”: Domnule Petrache, au trecut 490 de zile de când sunteţi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Ce aţi reuşit să realizaţi până acum şi ce vă propuneţi în continuare?
Alin Petrache: Înainte de toate, vreau să vă spun că am plecat la drum cu un proiect pe cel puţin zece ani. Aşadar, obiectivul meu este Olimpiada din 2024. Asta nu înseamnă că nu-mi asum şi rezultatele de la Rio sau de la celelalte competiţii. Ştiţi cum se spune, când se câştigă medalii, ele sunt ale sportivilor şi ale antrenorilor, iar când nu se câştigă, atunci e de vină Petrache! La capitolul realizări, mă bucur că am reuşit să demarez, alături de colegii mei, proiectul Centrelor Naţionale Olimpice pentru Tineret, în încercarea de a stopa pierderile de sportivi care termină junioratul şi se risipesc apoi. Este o zonă foarte sensibilă, de care trebuie să avem grijă. Avem şi Centrele Naţionale Olimpice pentru Pregătirea Juniorilor, am demarat acum şi Olimpiada Gimnaziilor, un proiect naţional de revigorare a mişcării sportive din mediul şcolar, care se doreşte a fi noua Daciadă. Este un proiect comun, realizat împreună cu Ministerul Educaţiei şi zece federaţii. Sunt zece sporturi: atletism, badminton, baschet, fotbal, handbal, oină, rugby, şah, tenis de masă şi volei. Practic, cu aceşti doi stâlpi, CNOPT şi CNOPJ, reuşim să închidem un cerc şi chiar intrăm într-o zonă a sportului de masă. Se măreşte şi aria de selecţie prin intermediul Olimpiadei Gimnaziilor, poate vom reuşi să descoperim în acest mod viitorii campioni. Alături de Comitetul Executiv am propus şi promovat proiecte sustenabile care au convins şi care au facut posibila triplarea bugetului nostru, pentru prima oară în istoria acestui for. Numai un răuvoitor nu poate vedea eforturile care se fac şi faptul că facem eforturi mari de a revitaliza sportul românesc.
Pentru că aţi vorbit despre importanţa sportului de masă, nu credeţi că ar fi nevoie şi de mai multe ore de sport în programa şcolară?
Bineînţeles că este nevoie. Au existat la un moment dat mai multe discuţii pe această temă, însă, din păcate, s-a cam uitat subiectul. Susţin cu tărie acest lucru. Uitaţi-vă la americani. Şi-au dat seama că fiecare dolar investit în sportul de masă înseamnă zece dolari economisiţi din bugetul de sănătate. Beneficiile sunt enorme, iar sportul trebuie practicat de la vârste cât mai fragede.
Care este relaţia pe care o aveţi cu Ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo?
Una excelentă. Mă bucură mult experienţa pe care o acumulează ca ministru. Însă această funcţie fiind una politică şi deci nu pe termen nelimitat, până la urmă COSR va beneficia de toată această experienţă a ei, atunci când doamna Szabo se va întoarce în Comitetul Executiv al forului nostru.
“Trebuia să avem 75 de sportivi calificaţi la Olimpiadă, nu 28!”
Avem 28 de sportivi calificaţi în acest moment la Jocurile Olimpice. Sunt mulţi, puţini?
După părerea mea, ar fi trebuit să avem 75! Până la urmă cred că vom ajunge undeva la 60 de sportivi calificaţi. Dacă vor fi mai mulţi, cu atât mai bine. Purtăm foarte multe discuţii cu federaţiile, să vedem ce mai putem face pe ultima sută de metri.
Dezămăgire mare la Mondialele de canotaj. Calificarea legendarului echipaj feminin de 8+1 atârnă de un fir de aţă…
E adevărat, dar fetele mai au o şansă anul viitor, la Lucerna, iar noi trebuie să le asigurăm toate condiţiile pentru a reuşi această calificare. La fel e şi cazul campionului nostru la tir, Alin Moldoveanu. Mai are o şansă, trebuie să credem cu toţii în ea.
Realist vorbind, câte medalii putem obţine la Rio?
Cred că vom reuşi numărul de medalii asumat de Comisia Tehnică a COSR, adică şase – opt medalii. Speranţele se leagă în primul rând de federaţiile care ne-au obişnuit cu performanţa, adică gimnastică, scrimă, judo, însă am aşteptări şi de la canotaj, kaiac-canoe, handbal, tenis, polo, lupte, haltere, atletism. De fapt, un rezultat surpriză poate veni de oriunde. Chiar şi de la tir cu arcul, de exemplu.
De ce credeţi că s-a ajuns în această postură, ca în sporturi care ne umpleau de medalii până nu demult să tremurăm acum pentru calificare?
Trebuie să acceptăm situaţia reală în care este sportul românesc şi faptul că anii fără viziune şi fără strategie ne-au adus aici. Modelul de pregătire sovietico-redegist, cu care s-a mers şi după ’90, nu mai poate funcţiona în momentul de faţă. Şi atunci trebuie să faci ceva. COSR încearcă din răsputeri, în momentul de faţă, să suplinească practic activitatea unor federaţii. Am rugat în dese rânduri federaţiile să facă propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii, măcar acum, pe ultima sută de metri. Unii sunt încă la nivelul în care nu vor să recunoască faptul că au probleme şi că trebuie să intervină urgent şi major în pregătire, selecţie, strategie…
“Am făcut tot ce omeneşte posibil pentru Bellu şi Bitang”
Să luăm exemplul Federaţiei Române de Box, unde s-au petrecut numai scandaluri în ultimii ani...
E bine că aţi deschis subiectul. Acolo sunt într-adevăr nişte probleme, conturi blocate…Dar îl avem pe băiatul ăsta, Mihai Nistor, care s-a calificat la Jocurile Olimpice. Iar noi vrem ca sportivii să nu resimtă aceste probleme. Aşadar, Nistor e susţinut direct de COSR. La fel şi lotul olimpic de judo, pentru că Ministerul Tineretului şi Sportului a tăiat finanţarea către federaţii. Susţinem financiar, prin CNOPT şi CNOPJ, prin bursele olimpice, peste 1.000 de sportivi şi antrenori. Susţinem chiar şi unii antrenori de la echipe naţionale. Vezi handbal, lupte, în curând şi polo.
În ianuarie, Octavian Bellu şi Mariana Bitang erau prezentaţi, pe site-ul Federaţiei Române de Gimnastică, ca fiind antrenorii coordonatori ai lotului feminin. Acum, conform listelor pentru Mondiale, fetele vor fi însoţite la Glasgow de Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu şi Cristian Moldovan…
Înseamnă că ei sunt antrenorii, nu? Situaţia de la gimnastică este un pic neclară, într-adevăr. Domnul Bellu şi doamna Bitang trebuie să ia o decizie…Eu am discutat cu amândoi şi am făcut tot ceea ce e omeneşte posibil pentru ca ei să aibă cele mai bune condiţii. Nu doar ei, ca persoane, ci întreg lotul feminin. S-au făcut investiţii mari la Izvorani, acolo unde se pregătesc fetele. Sper în primul rând că ne vom califica cu ambele echipe, masculină şi feminină, la Olimpiadă, iar în al doilea rând mi-aş dori foarte mult ca Bellu şi Bitang să rămână la lot.
Ce părere aveţi despre revenirile celor doi multipli campioni, Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu?
Îmi scot pălăria în faţa lor. Aţi văzut în ce mod s-a prezentat Marian la Campionatele Naţionale, cu trei titluri câştigate. Este foarte ambiţios, vrea neapărat să să cucerească aurul olimpic la Rio, singura medalie care îi lipseşte. La fel şi Cătălina, se antrenează de patru ori pe zi! A avut ghinionul să se accidenteze înainte de Naţionale, dar sunt convins că va face o figură frumoasă. Ar fi extraordinar dacă am avea mai mulţi sportivi ca ei.
V-aţi gândit la un port-drapel pentru Jocurile Olimpice?
Da, la Simona Halep. Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român a hotărât deja ca Simona Halep să primească titlul de “Sportivul anului” pentru rezultatele deosebite obţinute în 2014. Îmi pun mari speranţe în ea şi la Rio, o simt foarte motivată.
S-a zvonit că aţi fi interesat de o candidatură la Primăria Sectorului 1. E adevărat?
Păi tocmai ce v-am spus că am un proiect pentru cel puţin zece ani, în care cred foarte mult, la COSR. Cum să plec de aici? Nu doresc să candidez pentru nicio funcţie publică. În spiritul Chartei Olimpice, aşa cum am arătat şi prin demisia din funcţia de deputat în Parlamentul României, m-am distanţat, şi intenţionez să o fac şi în perioada următoare, de viaţa politică şi înţeleg să mă dedic 100% proiectului pe care l-am propus.
Pentru că aţi amintit din nou de proiectul cu care aţi fost ales preşedinte, România Olimpică 2014 – 2024.
Câte medalii v-aţi dori la Jocurile Olimpice din 2024?
Cât mai multe. Poate chiar să egalăm performanţa de la Atena, din 2004.
M-aş bucura dacă naţionala de rugby ar reuşi să câştige meciurile cu Italia şi Canada. Ar fi ca o încununare a proiectului pe care l-am avut ca preşedinte al federaţiei. Niciodată n-am mai reuşit două victorii la Cupa Mondială! Promovăm conceptul “Team Romania”, care nu este doar elita sportului, ci elita tuturor domeniilor de activitate. “Sharing goodness” nu este doar un slogan, ci un crez al nostru, pe care încercăm să-l transmitem tuturor românilor. Dorim ca sportul din România să îşi recapete locul pe care îl merită în inimile românilor. Şi să redevină un ambasador al ţării noastre. Până la urmă, noi suntem cunoscuţi în lume datorită Nadiei Comăneci, a lui Ilie Năstase, a lui Gică Hagi…