Hamilton a profitat de abandonul lui Rosberg şi a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lewis Hamilton, de la Mercedes, a câştigat Marele Premiu al statului Singapore, profitând şi de abandonul principalului adversar, Nico Rosberg. Această victorie îl ajută pe britanic să urce pe locul 1 în clasamentul general al piloţilor.

Lewis Hamilton s-a impus în Marele Premiu al statului Singapore şi l-a devansat pe germanul Nico Rosberg în clasamentul general al piloţilor. Rosberg a avut probleme tehnice în timpul cursei şi a fost nevoit să abandoneze, situaţie care i-a asigurat victoria lui Hamilton.

Germanul Sebastian Vettel şi australianul Daniel Ricciardo au terminat cursa pe locurile 2 şi 3, în timp ce Fernando Alonso (Ferrari) şi brazilianul Felipe Massa (Williams) au încheiat pe locurile 4-5. După Marele Premiu al statului Singapore, clasamentul general al piloţilor arată astfel:

1. Lewis Hamilton 241 de puncte;

2. Nico Rosberg 238;

3. Daniel Ricciardo 181;

4. Fernando Alonso 133;

5. Sebastian Vettel 124;

6. Valtteri Bottas 122;

7. Nico Hulkenberg 72;

8. Jenson Button 72;

9. Felipe Massa 65;

10. Kimi Raikkonen 45.

Următoarea cursă va avea loc pe 5 octombrie, în Japonia, la Suzuka.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite