Halep la US Open 2015. Simona explică problemele medicale pe care le-a avut la meciul cu Lisicki: "De aceea m-a durut"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep areuşit o calificare en-fanfare în sferturile de finală ale trneului de la US Open, ultimul Grand Slem al anului.

Ea a avut însă din nou probleme medicale, pe care le-a explicat la conferinţa de presă. ”Nu îmi amintesc exact când am simţit că sunt accidentată. Cred că m-a durut puţin la început. Apoi au apărut crampele la spate. Apoi piciorul a fost cel mai rău. Am simţit durerea. Dar marţi am zi liberă, aşa că am timp să mă recuperez. Sper că va fi totul în regulă până la următorul meci. Ştiu că va fi greu, dar nu am nimic de pierdut. Mă voi duce să mă lupt şi să mă bucur de moment. M-a ajutat şi experienţa de la Toronto, acolo unde am jucat o parte din finală accidentată, pentru că, şi atunci şi acum am avut acel sentiment special. Din fericire, azi am putut termina meciul. A fost chiar bine, am avut doar o accidentare. În Toronto a fost diferit. Am avut crampe la stomac şi a fost totul diferit. Dar aici am avut destulă putere să stau pe teren şi să cred în victorie. A fost foarte dificilă, de aceea sunt cu atât mai bucuroasă că am reuşit-o. La Toronto am avut o problemă la picior, dar în jurul genunchiului. Acum e ceva diferit. Problema aceea am rezolvat-o deja. Am meciuri dificile. Azi a fost o partidă dificilă contra lui Lisicki, deoarece ea loveşte foarte puternic. A trebuit să fiu mereu acolo, să alerg mult. Am făcut un pas în spatele liniei de fund şi nu a fost deloc bine. A trebuit să alerg foarte mult. De aceea m-au durut muşchii. Dar la începutul turneului eram perfect, nu aveam nici o problemă. Eram gata de start. Şi acum sunt bine”. 

CTP despre comentatorii Eurosport de la meciul Simonei Halep: "Doi administratori de cimitir" 

Simona a explicat şi cum va decurge recuperarea pentru meciul cu Victoria Azarenka, care se va juca miercuri seara. ”Acum picioarele mele sunt obosite. Dar, aşa cum am spus şi la interviul de pe teren, am picioare puternice. Sper să mă susţină în continuare să lupt şi să alerg. Ştiu că am destulă putere să continui acest turneu. Trebuie doar să mă recuperez. Am făcut o baie în gheaţă înainte de a veni la conferinţa de presă. Aşa că sunt bine. Sunt mai bine decât în timpul meciului. Cred că am un corp bun pentru meciuri grele. Am aşteptări de la mine că pot alerga după fiecare minge. Am asta în minte de fiecare dată când trebuie să alerg după minge”.

Simona Halep a trecut în optimile US Open de Sabine Lisicki cu scorul de 5-7, 7-5, 6-2

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite